Gânduri la o aniversare rotundă
M-am întrebat adeseori, în ultimele zile, ce semnificație trezește în mintea unui tânăr de 30-35 de ani, locuitor al județului nostru, faptul că, iată, „Curierul de Vâlcea” împlinește trei decenii de când a apărut prima dată în fața cititorilor săi? Această aniversare înseamnă pentru el, oare, mai mult decât o simplă „petrecere de familie” despre care am auzit că proprietarii unor firme mai mult sau mai puțin importante din județ le organizează (și bine fac!) împreună cu angajații și prietenii lor, la împlinirea unui număr de ani de la înființarea afacerii? Mă tem că, în iureșul vieții cotidiene, tânărul nostru nu face nicio diferență notabilă între cele două tipuri de aniversări…
Cititorul de azi ar trebui, mai întâi, să știe câte ceva despre contextul în care s-a născut „Curierul de Vâlcea”. Era o perioadă când în România se citea orice: ziare, reviste, afișe, etichete, ORICE… La o singură lună de zile după Revoluție, poporul român se înfrupta cu nesaț, încă, din fructul oprit vreme de peste patruzeci de ani: cuvântul liber. Și, ca o reacție directă la minciuna în care trăisem atâta amar de ani, exista „pe piață” o adevărată foame de adevăr. Bineînțeles, nici Vâlcea – teritoriu în care-și au originile primele texte tipărite în limba română – nu făcea excepție! Acestea sunt împrejurările în care opt oameni cu inițiativă – Ioan Barbu, Gheorghe Smeoreanu, Petre Tănăsoaica (Dumnezeu să-l odihnească în pace), Traian Dobrinescu, Silviu Popescu, Petre Ungureanu, Petrinel Ștefănescu și Dan Manolăchescu – au sesizat oportunitatea și au decis să pună laolaltă fie agoniselile de-o viață, fie împrumuturi contractate cu dobânzi foarte mari, pentru a oferi vâlcenilor un ziar al lor, în care aceștia să se regăsească și pe care să-l iubească. Pe 19 ianuarie 1990, grație unei prevederi legislative datând de prin anii ’30 ai secolului trecut (care scăpase neabrogată de regimul comunist) și descoperită de avocatul Petre Ungureanu, Judecătoria Rm. Vâlcea accepta înscrierea „Companiei de Presă CURIERUL DE VÂLCEA”, al cărei obiect de activitate era editarea și difuzarea ziarului cotidian „Curierul de Vâlcea”. Care ziar nu a întârziat la întâlnirea cu cititorii săi (în număr de câteva zeci de mii, în acea perioadă!), pe 22 ianuarie 1990 consemnându-se apariția primului număr. A fost primul cotidian înființat „de la A la Z” după Revoluția din Decembrie 1989, realizat NU pe moștenirea logistică a vreunui defunct ziar comunist, ci ca rezultat al acțiunii comune a celor opt menționați mai înainte, cărora li se cuvine omagiul și respectul tuturor vâlcenilor pentru efortul lor solidar.
Întorcându-mă acum la tânărul cititor de astăzi, cred că este clară diferența dintre aniversarea „Curierului de Vâlcea” și orice altă aniversare a unei societăți sau firme private: „Curierul…” a reprezentat o necesitate obiectivă a perioadei imediat următoare Revoluției din 1989, a fost încă de la început și este și în continuare un adevărat „câine de pază al democrației”, a fost încă de la început și este și în continuare în slujba cetățeanului (aceasta nu este o simplă formulă, credeți-mă!) și a adevărului care „merită citit”, după cum se menționează chiar pe frontispiciul său! Așadar, aniversarea „Curierului de Vâlcea” este, de fapt, aniversarea noastră, a tuturor vâlcenilor, indiferent pe care meleaguri ne-au dus destinele personale, este momentul când merită să ne bucurăm și să fim mândri că de Vâlcea noastră se leagă apariția primului cotidian cu adevărat liber și independent din România post-comunistă. Și aș mai adăuga ceva, nu mai puțin important: este o performanță în sine faptul că ziarul continuă să apară și astăzi, în pofida condițiilor vitrege de care „beneficiază” în prezent presa scrisă din România! Acest fapt notabil se datorează „încăpățânării” jurnalistului și scriitorului Ioan Barbu, care i-a rămas fidel de la fondare până astăzi, dar și echipei actuale (către care chiar merită să ne îndreptăm gândurile cu recunoștință), condusă de Sorin Alexandru Barbu, și – îmi place să cred – unor inimoși sponsori, inclusiv (sper!) din rândul autorităților locale ale județului. Pentru că altfel, credeți-mă, un ziar local –cotidian pe deasupra – nu mai poate supraviețui în peisajul actual.
Este și motivul pentru care îmi permit să formulez o sugestie adresată conducătorilor de astăzi ai județului: după modelul asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, statuat prin Ordonanța de Guvern nr. 26 / 2000, cred că recunoașterea și declararea „Curierului de Vâlcea” drept „bun de utilitate publică al județului Vâlcea” ar putea oferi un sprijin important celor care slujesc astăzi ziarul, în vederea atragerii de finanțări, publicitate ș.a.m.d., cu alte cuvinte pentru asigurarea existenței pe mai departe a acestui adevărat blazon al județului nostru. Formula de mai sus, nefiind înscrisă în niciun act normativ, nici nu implică vreo obligație ulterioară din partea celui care o conferă, prin urmare totul se reduce la nivel simbolic. Dar această simbolistică, menționată ca atare pe frontispiciul ziarului, ar putea ajuta mult echipa redacțională în demersurile menționate mai sus. Ce ziceți, doamnelor și domnilor diriguitori ai Vâlcii? Poate primi „Curierul de Vâlcea” o astfel de cinste? Eu zic că o merită cu prisosință! Personal, mă bucur și sunt mândru că m-am alăturat celor opt fondatori imediat după nașterea juridică a ziarului (devenind, astfel, primul angajat al primului ziar independent din România post-comunistă!) și că, astfel, am fost parte din efortul comun pe care l-am depus în slujba Vâlcii și a vâlcenilor. Această frumoasă pagină face parte din CV-ul meu, am prezentat-o și o voi prezenta mereu cu conștiința faptului că atunci, acolo, mi-am făcut datoria față de conjudețenii mei.
La Mulți Ani, „Curierul de Vâlcea”! La Mulți Ani, Vâlcea! La Mulți Ani, vâlceni!
• Lilian ZAMFIROIU, Ambasadorul României în Marele Ducat al Luxemburgului,
Director onorific al ziarului „Curierul de Vâlcea”