Furt de 4.000 lei


Chiar în pragul week-end-ului, poliţiştii municipali au reuşit reţinerea şi identificarea unui tânăr, de 26 de ani, care a pătruns în locuinţa Crinei P., din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde a sustras mai multe bunuri, producând un prejudiciu de aproximativ 4.000 lei. Astfel, a fost identificat, Vasile M., din comuna Brădeni, judeţul Sibiu, care, prin escaladarea unui zid exterior, a pătruns în locuinţa din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde a sustras mai multe obiecte casnice, veselă, instalaţii sanitare precum şi cabluri electrice în valoare de 4.000 lei. În continuare, se efectuează cercetări faţă de suspect sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de fapte asemănătoare şi în judeţul Sibiu.