Fostul viceprimar Constantinescu susţine că viitorul sună bine pentru CSM


Atâta timp cât a ocupat fotoliul de viceprimar, tânărul Cosmin Constantinescu s-a ocupat aşa cum trebuie de destinele echipei de fotbal CS Municipal. Pentru perioada actuală, fostul „vice” spune că situaţia nu este prea bună, dar a discutat cu acţionarul Cătălin Rufă şi „viitorul sună bine”. „La CSM, bugetul este doar pentru linia de plutire în Liga II-a de fotbal. Am discutat cu domnul Rufă şi mi-a spus că vrea să aducă la echipă jucători de perspectivă, dar nu cu mari pretenţii financiare. Se bazează pe forţa de coeziune şi pe un grup unit în Zăvoi, pentru că e greu să concurezi cu echipe care au un buget foarte mare”, declară Cosmin Constantinescu. Acesta a mai spus că scopul său, pe când se ocupa de fotbalul din Zăvoi, era aducerea spectatorilor la stadion. „În momentul în care se creează emulaţie, acea presiune ajută echipa, o face să îşi depăşească limitele”, a mai spus Constantinescu.