Festivitate de avansare și trecere în rezervă!


Vineri, 31 iulie 2020, pe platoul Centrului de Perfecționare Geniu și EOD ,,Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea, s-a desfășurat festivitatea de înaintare în grad a unor cadre militare din unitate. Festivitatea a reprezentat, fără îndoială, un eveniment important din viața și din cariera militară a participanților, însă actualul context al crizei generate de pandemia noului coronavirus SARS-CoV-2 nu a făcut posibilă organizarea unei ceremonii de înaintare în grad la care să participe familiile și prietenii lor.
După această festivitate s-a desfășurat o altă ceremonie, de trecere în rezervă a plutonierului adjutant Marius Răgușitu și a plutonierului major Constantin Gherguș, care și-au desfășurat activitatea în cadrul Centrului, timp de 29, respectiv 28 de ani. Comandantul Centrului, colonel ing. Cristian-Gabriel Arinton, a dorit să le mulțumească celor doi militari pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit misiunile pe timpul carierei, atât pe teritoriul național, cât și internațional, și le-a urat să aibă parte de pensie lungă, sănătate și liniște alături de familii și cei dragi.
• Radu PETROȘEL
Sursa foto: Angel-Cătălin FLOREA