„Fără Bușe, USG-ul se stingea înaintea OLTCHIM-ului!”
• spune Adrian Mugioiu, liderul sindicatului Sodistul, la opt ani de la trecerea în neființă a fostului președinte al CJ
Despre privatizarea Uzinelor Sodice Govora, impresia generală este că reprezintă unul dintre foarte puținele succese ale economiei vâlcene de după 1989. Dintre oamenii direct implicați în această reușită, liderul sindicatului Sodistul, Adrian Mugioiu lasă primul loc în această operațiune de succes prietenului și mentorului său Dumitru Bușe.
La opt ani de la decesul acestuia, Mugioiu se încăpățânează să reamintească întregii platforme chimice, dar și Vâlcii de rolul fundamental avut de fostul lider conservator în supraviețuirea Sodei: „Toți sodiștii de azi sau ieri știu că, fără Bușe, USG-ul se stingea înaintea OLTCHIM-ului! Locul dumnealui în istoria recentă a acestui județ nu poate fi negat; este unul de prim plan și când, la finele lunii octombrie, vom împlini 10 ani de la privatizare, e bine ca Vâlcea să se oprească o secundă și să-și imagineze ce fel de peisaj economic am fi avut fără implicarea domnului Bușe în reușita acestei privatizări.”
Mugioiu spune că pune la cale împreună cu puținii prieteni adevărați pe care Bușe i-a avut și după moarte două competiții sportive dedicate memoriei fostului președinte al CJ: un turneu de fotbal în sală și un concurs de table care să se desfășoare la startul lunii viitoare.
Dumitru Buşe s-a născut la 4 iulie 1953 şi a urmat Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova, promoţia 1977, fiind economist. Ca activitate politică, el a condus filiala Vâlcea a Partidului Conservator, iar din 2004 până în 2008 a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. În data de 4 iunie 2008, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe, a murit, la doar 55 de ani, la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, unde a fost internat, având cancer. Buşe suferea de pleurezie pericardică şi cancer.
„Am fost unul dintre cei mai bogaţi oameni; în 1996 nu avea nimeni din oraş ce discuta cu mine la acest capitol. Numai că într-o zi am pierdut un milion de dolari. I-am dat la prieteni, ca să îi ajut. Nu mi-au mai dat nimic, am rămas dator, am făcut Clubul, m-am împrumutat la bancă 600.000 de mărci. Diferenţele de curs, când s-a trecut la euro, m-au costat enorm. Pierdeam câte 300-400 de milioane pe zi, mi se înmuiau picioarele. Am muncit trei ani degeaba. 16 miliarde diferenţă de curs, am pierdut! Dar înainte de asta nu aveam treabă, eram bogat, stăteam cu picioarele pe masă, ca Pătru; erau zile când făceam 100 de milioane profit, din două facturi. Dacă mergeam în ritmul acela, sau chiar cu 10% din acel ritm, la ora actuală aş fi fost plin de bani. Am ajuns la faliment; noroc că am întâlnit nişte polonezi care mi-au dat vagoane, acum patru ani. Am luat vagoanele, le-am reparat şi le-am vândut în Polonia. Am câştigat toţi banii pierduţi, am ajuns la zero” – Dumitru Bușe.