EXPOZIȚIE REGALĂ la Biblioteca județeană


Miercuri, 8 decembrie 2021, cu începere de la ora 16.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, va avea loc vernisajul expoziției „Ferdinand și Maria, un destin comun: România Mare”. Prin acest demers, Muzeul Național Cotroceni, inițiatorul proiectului, aduce în fața publicului o inedită lecție de istorie, prin prezentarea unor repere ale genealogiei familiilor Romanov, Saxa Coburg și Gotha și Hohenzollern-Sigmaringen, rădăcinile Reginei Maria și ale Regelui Ferdinand.
„Descendenți ai unora dintre cele mai importante Familii Regale, Ferdinand și Maria și-au dedicat viața construirii unei țări, devotamentul lor urmând în mod natural tradiția creată de părinții și bunicii lor în alte țări din Europa, dar și de Regele Carol I și Regina Elisabeta în România. Portretele prezentate în expoziție sunt realizate de tineri artiști români: Oana-Alexandra Achiței, Georgiana Chițac, Alexandra-Elena Ciocan, Ana-Maria Gălețeanu, Ana-Alexandra Hochreiter, Alexandru Săvescu, Zelmira Szabo și Traian Țamuris”, au anunțat reprezentanții Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea.
Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 9.00 – 19.00, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară specifice perioadei pe care o traversăm. Organizatorul expoziției: Muzeul Național Cotroceni. Partenerii expoziției: Consiliul Județean Vâlcea, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.