Evenimentele cele mai importante ale primei decade a secolului XX în Râmnic (I)

Anul 1900 a adus pentru Râmnic o serie de momente definitorii pentru secolul care tocmai a trecut. Acesta este anul în care se construiește în centru rotonda cu diametru de 42 metri, de către Serviciul Tehnic, cu jurnalul nr.295 din 9 iunie. Construcția a ajuns, între timp, punctul O, de unde începeau măsurătorile în distanțe în orașe și comunele județului. Acesta este și anul în care apar cooperativele de consum, iar cea mai de seamă a fost „Sentinela”.  Industria Râmnicului de la 1900 se baza pe 15 croitorii de damă, 9 pentru bărbați, două plăpumării, 17 cizmării, o săpunărie, două fabrici de lumânări, două tipografii, două ateliere de fotografie, un atelier de pictură icoane biserici, două ateliere de zugrăvit case, două ateliere de potcovărie, cinci mori cu apă, un giuvaergier și un joagăr. În 1900, este inaugurat Palatul Justiție, la dat, de 1 septembrie, pentru un cost de 229154,02 lei și pornesc acțiunile și demersurile de introducere a iluminatului stradal, dar şi particular în oraș. Este anul în care Oprea Simian ia în proprietate una dintre cele trei tăbăcării ale orașului, iar Grigore Petrina era trecut drept proprietarul modernului magazin de manufactură „La Papagal”, deschis în casele Bărăției. În 1901, se pornește construcția impunătoarei clădiri care va adăposti farmacia „La Coroana Regală” a lui I.P. Bejan, situată pe strada Traian, colț cu Călărașilor, spațiu în care va funcționa și bărbieria Alexandru Almălșanu, cofetăria-cafenea-berărie a lui Gh. Prahoveanu, ceasornicăria lui Marcon Iosef, cârciuma și berăria lui Constantin Popa. Este și anul în care , la săparea fundației pentru construcția Casei Bejan se găsesc nouă pietre de moară la trei metri adâncime. În 13 decembrie 1901, conducerea Băncii Naționale a României decide înființarea unei agenții în oraș, iar operațiunile bancare propriu-zise vor începe din 1902, într-un spațiu închiriat pe strada Traian nr.158. Peste doar un an, adică în septembrie 1903, această locație devine proprietatea BNR. 1901 rămâne anul în care se construiește clopotnița Bisericii „Toți Sfinții”, după planurile inginerului Marin Stroiescu, pentru care nu a pretins nimic. Calea ferată Râmnic-Râul Vadului și lămpile Washington pentru iluminatul nocturn sunt alte borne importante ale acestui an. Pentru lucrările de la alimentarea cu apă, primăria decontează 228.482,23 lei, iar termenul este 18 februarie 1902, recepția fiind făcută de inginerul Cantacuzino. Trebuie adăugat că întreaga captare s-a realizat la Vlădești sub organizarea de șantier a inginerului Panait. La 15 septembrie 1902, ministrul Culturii și Instrucțiunii Publice, Spiru Haret, ajunge în oraș, după ce a coborât din tren la Ionești și a intrat în Râmnic într-o trăsură întâmpinată de autoritățile locale și protoiereul județului. Haret merge direct la Biserica Catedrala Episcopiei unde este primit chiar de arhimandritul P. Stoenescu și de toți profesorii Gimnaziului Local și Școlilor Primare. Documentele anului 1902 ne vorbesc despre existența tipografiilor lui Oprea Demetrescu și cea a primăriei și despre faptul că I.G. Duca este numit magistratul orașului. Râmnicul are, la acest an, patru fierari dintre care Neculae Oancea, ținea și o rotărie. În această vreme, Petre Arnăuțescu ridică două chioșcuri de sticlă și lemn pentru vânzarea ziarelor și a dulciurilor în fața halei centrale. La 28 mai 1902, începe construcția acestei hale care va fi gata și dată în folosință abia la 17 iulie 1904, pentru un cost final de 104.428 lei. De Sfântul Ion, adică în ianuarie 1903, Regimentul Garnizoanei orașului, înființat în 1875 prin Decretul Regal 134, sub comanda colonelului Ioan Contea, sărbătorește în premieră ziua patronului său spiritual. În februarie, sunt demolate casele bisericii „Cuvioasa Paraschiva”, de pe strada Mihai Bravu, colț cu Traian pentru că erau în ruină i amenințau viața trecătorilor, prilej cu care strada este și lărgită și îndreptată. Între 26 și 31 martie 1903, în urma controlului făcut de medicul orașului D. Sabin asupra tuturor industriilor și întreprinderilor orașului sunt luate în cont 237 firme, cele mai multe pe strada Tabaci(22), Călărașilor (37), Dorobanților (17),Mihai Bravu (15) și, mai ales, Traian (77). În baza acestei centralizări, Râmnicul poate fi considerat orașul cizmarilor (24), cârciumarilor(21), tâmplarilor(15) curelari și fierarilor (9). 13 aprilie 1903, are loc adunarea specială a meseriașilor, pentru alegerea cooperațiunii, conform măsurilor organizatorice a meseriilor ce se fac în toate județele, în baza Legii 4/1902. Comitetul este format din tipograful Oprea Demetrescu, președinte, Alexandru Predovici, curelar, Petre Constantinescu, mecanic, Petre Ionescu, bărbier, Constantin Rădulescu, cojocar, Nicolae Popescu, tâmplar. Alegerile au fost validate de Ministerul de Comerț prin Ordinul 70021 din 31.10.1903.  Tot în acest an, maiorul Leculescu avea deschise două hoteluri pe strada Traian și Călărașilor, construite de Anton Coppetti, societatea Sentinela instalează băi reci lângă moară iar pe strada Carol funcționa frângheria Annei Schurbuhler. Nu mai puțin de 55 elevi frecventau, în acel an, cursurile școlii catolice care funcționa, în două camere ale Bisericii Franciscane. Hotelul Central, fosta casă parohială a Bisericii Maica Domnului, administrat de biserică prin  Costică Georgescu, avea 13 camere, la etaj din care 10 cu un pat și trei cu câte două, situat pe strada Dorobanților, nr. 13.   În concurență, „Otelul Adriani”, de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, la nr. 15, avea două etaje, la parter șase camere, o cameră pentru cârciumă și biliard, un restaurant și două camere. Nu mai puțin de 12 formau etajul pentru pasageri. Strada Dorobanți se putea mândri, la numărul 43, cu o fabrică de lumânări de ceară sub patronajul Societății Cooperative „Providența”, iar pe strada Abatorului, Ion Hanciu avea joagărul cu vapori, o construcție mare de lemn cu suprafață din beton și zidărie în pământ pentru subsolul  curelelor de transmisie, camera locomobilului, șoproane pentru materialele formale. Personalul număra de la 4 la 18 angajați, după trebuință. Tot pe această stradă, la nr. 12, funcționa fabrica de dopuri de plută a fraților Schland, la cele șase mașini, lucrau cinci bărbați și nouă femei. În 1903, este inaugurată și una dintre cele mai mari tăbăcării ale orașului, în proprietatea lui N. Simian, pe strada Apostol Dumitrescu. Trebuie spus că fiecare dintre frații Simian, adică Oprea și Dumitru, aveau o curelărie pe strada Călărașilor, unde prelucrau materia primă trimisă de Niculae Simian, cel de-al treilea frate. Pe strada Călărașilor, la nr. 108, ființa Moara de Făină Bună, a căpitanului Avramescu și societatea Sentinela, moara avea trei etaje, două de zidărie și al treilea de lemn și își baza activitatea pe apă și vapori atunci când debitul era prea scăzut. O altă moară cu apă formată din două pietre, una pentru mălai și cealaltă pentru făină se găsea pe strada Abatorului și aparținea lui Costache Hanciu. Două cârciumi își câștigau existența în fața gării CFR, a lui Pandele Iliescu și a Sterianei Surcel: mâncăruri calde, răcoritoare, aperitive și alte băuturi reprezentau oferta lor. O altă destinație de gen era la numărul 12, pe strada Traian, adică la Sofia Radu și al său restaurant-berărie, cu două camere cu mese pentru birt și o grădină de vară. 

VA URMA