Eroul vâlcean lt. Alexandru Costeanu: Atacul de la cota 461 Muncelu
(…) În ziua de 24 August 1917, am primit ordin să atacăm trupele germane aflate înaintea noastră şi a le ocupa poziția. La ora 16, artileria începuse să bată cu înverşunare sectorul ocupat de germani, dar, din când în când, câte un proiectil rătăcit mai isbea şi în liniile noastre.
Locot. Al. Costeanu, însoţit de Sublocot. Grigorescu Haralambie, luase toate măsurile ca atacul în sectorul lor să fie reuşit. Păcănitul mitralierelor, grohăitul proectilelor, bubuitul grenadelor şi flueratul gloanţelor, însoţite de vaetele luptătorilor loviţi, ne făceau să ne aducem aminte de cei lăsați în teritoriile ocupate de inamic şi pe care mulţi dintre noi nu aveam fericirea de a-i mai vedea.
Un obuz loveşte în plin grupa caporalului Neacşu Ion din Suteşti-Vâlcea, care, cu arma retezată în două, plin de sânge pe față, cu brațul frânt, dar râzând cu hohote (sărmanul înebunise) striga într’una: „Pe ei, băeți, trage Dumitraşcule, iar tu, Presură, de ce nu arunci grenada?”. Dumitraşcu însă era cu capul sfărâmat, iar lui Presură îi lipseau ambele braţe. Dau ordin ca soldatul Piţigoi Dumitru să târască la un adăpost pe caporalul Neacşu până vor sosi sanitarii să-l ridice.
Compania Locot. Al. Costeanu, fiind mai înapoia noastră, înainta mereu, dar prinsă între două mitraliere sta culcată la pământ căutând să se adăpostească sub cutele terenului.
(Cât de scumpă e viaţa! Câte cruci nu-şi face un ostaş în timp de pericol, dar în urmă uită de a se mai închina. Dintr’un fir de pai el îşi clădeşte fortăreaţa. Cine a trecut prin aceste momente îşi dă destul de bine seama.)
Păcănitul mitralierelor şi bubuitul proectilelor nu mai încetează.
Compania Locot. Al. Costeanu înaintează mereu sprijinită de focurile de armă şi grenade, precum şi de mitralierele noastre. lat-o că se ridică, face un salt înainte. Plutonierul Croitoru cade, iar Locot. Costeanu îmbărbătează încontinuu ostașii.
Parcă-1 văd şi acum înaintea ochilor mei, cum părea în acele momente. Cu capul descoperit, cu arma în mână (în cea pe care o mai avea) dirija înaintarea. Locot. Costeanu s’a apropiat la 10 metri de Germani şi se pregăteşte să dea asaltul. Germanii păreau că vor a se retrage, dar ei urmăreau altceva, după cum s-a văzut mai târziu.
Compania Locot. Costeanu fusese atrasă într’un cleşte de foc al mitralierelor duşmane. Ajungând la câţiva metri de adăposturile germane, mitralierele lor, care pentru un moment încetaseră a trage, intrând în acţiune culcase la pământ primul val de trăgători. Cu al doilea val de trăgători veni Locot. Costeanu, care nu voia să dea un pas înapoi. Nemţii părăsiseră adăposturile lor, iar Locot. Costeanu cu al doilea val voia să le ocupe poziţia. Un pândar german nu voise a lăsa nepedepsită bravura acestui ofiţer şi cu un glonte tras cu precizie ridică pentru totdeauna viaţa aceluia ce fusese Locot. Al. Costeanu.
Locot. Costeanu căzu la pământ. Din pieptu-i sângele gâlgâia, amestecându-se cu al soldaţilor săi căzuţi.
Cota 641 a Muncelului fusese câştigată. Mulţi dintre ai noștri nu mai erau printre vii.
Pe valea Zăbrăuțului, alături de noi se aflau cadavrele Locot. Costeanu şi Sublocot. Ecaterina Teodoroiu din Reg. 43 Infanterie, care căzuse în aceiaşi luptă cu Locot Al. Costeanu…
Ani s’au scurs de atunci… Astăzi, când trec pe strada Locot. Al. Costeanu din Râmnicu Vâlcea, în tot timpul mă urmăreşte figura bunului ofiţer, care a fost avocatul Al. Costeanu, mort pe altarul patriei într’o frumoasă zi de august, sus la cota 461, pe dealul Muncelu.
• Dumitru C. MĂLDĂRESCU
Din volumul „Amintiri din război” (1936)