Elevii de la Colegiul Matei Basarab, la jobul părinților


Înaintea sărbătorilor pascale, elevii clasei a III-a B, de la Colegiul Național „Matei Basarab” au participat la programul Job Shadow Day®, ediția 2015, organizat cu sprijinul Junior Achievement România. Elevii au petrecut câteva ore în „umbra” unui părinte, la locul de muncă al acestuia. Programul le-a oferit elevilor oportunitatea de a intra în contact cu mediul unui loc de muncă real, având posibilitatea să observe cum se desfășoară o zi de lucru obișnuită pentru părinții lor. Părinții celor mici i-au primit la locul de muncă, le-au explicat în ce constă meseria lor sau funcţia pe care o ocupă, ce responsabilităţi au la locul de muncă și ce abilităţi trebuie să aibă o persoană care doreşte să urmeze profesia respectivă. Elevii au fost încântați de activitate și au povestit că au avut parte de o experiență educațională unică, o altfel de activitate, practică și interactivă.
Job Shadow Day este un program internațional Junior Achievement România prin care tinerii se familiarizează cu piața locurilor de muncă, petrecând câteva ore la locul de muncă al unui părinte sau angajat din domeniul dorit. În 2015, programul a ajuns la a XIII-a ediție în România, fiind urmat de peste 20.000 de elevi din toată țara, cu sprijinul comunităților educaționale și de afaceri locale.