EL ESTE INCONȘTIENTUL care s-a urcat beat la volanul unui camion


Duminică, 29 ianuarie 2023, polițiștii rutieri din orașul Calimănești au depistat, pe Drumul Național 7 (E 81), un bărbat care conducea un ansamblu de vehicule (transport marfă cu greutatea de peste peste 7,5 tone) în timp ce se afla sub influența alcoolului.
„În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ne-au raportat polițiștii vâlceni.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea