E oficial:
ALTE DOUĂ HIDROCENTRALE vor fi construite pe Olt


Comuna Câineni intră pe harta hidroenergetică a țării după avizul CSAT
„Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a emis, în data de 25.10.2022, Hotărârea nr. 169 privind îmbunătățirea rezilienței energetice a României pentru asigurarea securității în domeniu prin adaptarea operativă și dezvoltarea de noi capacități de producție energetice, în contextul războiului din Ucraina, și a dispus adoptarea măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a acesteia. Între direcțiile de acțiune identificate în materialul emis de CSAT, la dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice, lit. b) – REPowerEU, au fost identificate proiectele de investiții ale Societății de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. (SPEEH S.A.) necesare pentru asigurarea rezilienței energetice”, informează Profit.ro.
„Potrivit Studiului de evaluare a impactului asupra mediului, cele mai multe lucrări au fost executate la ceea ce ar urma să devină centrala hidroelectrică (CHE) Câineni (unde au fost executate 45% din totalul lucrărilor), în timp ce la CHE Lotrioara, cea din județul Sibiu, lucrările executate până acum ar fi de doar două procente din total. Împreună, cele două hidrocentrale ar urma să genereze o putere cumulată de 145 de MW (spre comparație cu cei 31,5 MW pe care ar trebui să îi producă hidrocentrala inaugurată la Racovița în 2013), promit autoritățile. Și tot împreună, cele două hidrocentrale ar urma să transforme Valea Oltului într-o salbă de «lacuri de acumulare»”, adaugă Turnulsfatului.ro.
Sursă foto: Arhivă