După victoria cu Lituania de la Râmnicu Vâlcea, tricolorele au obținut un nou succes în Belarus


• Cristina Neagu, încă o dată jucătoarea providențială

Suporterii minunați din Sala Sporturilor „Traian” au ajutat selecționata tricoloră să obțină un succes în fața Lituaniei, chiar în debutul preliminariilor Campionatului European – Suedia 2015. Așa cum ați aflat din numere anterioare ale cotidianului nostru, succesul cu scorul de 29-20 a venit joia trecută. Ulterior, duminică mai exact, reprezentativa noastră a susținut un alt joc foarte important, al doilea din preliminarii. Jucătoarele pregătite de selecțio­nerul suedez Tomas Ryde s-au deplasat în Belarus, acolo unde au avut de înfruntat o altă trupă alcătuită din jucătoare masive, care a dat totul pe teren pentru obținerea victoriei. Hand­balistele ex-sovietice au făcut zile fripte trico­lo­relor, conducând mai mereu pe tabela de marcaj. Chiar dacă a fost condusă mult timp și s-a aflat aproape de a rata victoria, România a trecut în cele din urmă în avantaj, iar gongul de final a prins echipa noastră în această fericită postură. Asemănător partidei cu Lituania de săp­tă­mâna trecută, revenirea noastră a fost posibilă grație golurilor semnate de Cristina Neagu (foto, la minge). Fosta „galactică” de la Oltchim a fost jucătoarea decisivă în „angre­najul” pregătit de antrenorul Ryde, interul de la Buducnost Podgorica fiind cea mai bună marcatoare.
Ar mai fi de amintit faptul că partida din Belarus a fost ultima oficială pe care selecționata tricoloră a disputat-o în acest an. Celelalte patru sunt programate în prima parte a anului viitor. Turneul final al Campionatului European va avea loc în Suedia, în luna decembrie 2016.

Declarații la finalul partidei din Belarus

Patricia Vizitiu: „Am demonstrat în acest joc că putem să revenim după ce am fost conduse la cinci goluri. Asta înseamnă că am avut unitate în joc și că ne-am dorit victoria. Nu ne doream să avem un joc atât de greu și în care să comitem anumite greșeli, însă important rămâne faptul că noi am fost echipa care a câștigat la final. Sper să jucăm din ce în ce mai bine și la ora partidei cu Norvegia să fim foarte bine pregătite. Și spun asta fiindcă Norvegia are o echipă foarte puternică. Ne așteaptă un joc mult mai greu atunci, însă am încredere că totul va fi bine.”
Oana Manea: „Ne-am ambiționat pe final și am întors rezultatul. Trebuia să facem asta fiindcă era și rușinos să pierdem în Belarus. Poate chiar asta ne-a făcut să ne revenim și să câștigăm meciul. Obiectivul nostru este calificarea la Campionatul European și am încredere că îl vom îndeplini”.

Ne luptăm cu Norvegia pentru primul loc în Grupa I

În campania de calificare la turneul final al Campionatului European din 2016, România face parte din Grupa I preliminară, alături de reprezentativele Norvegiei, Belarusului și Lituaniei. Așa cum era de așteptat, după rezultatele din primele două etape, selecționata tricoloră se va lupta cu redutabila națională a Norvegiei pentru supremație în grupa de calificare. Oricum, România poate ajunge la turneul final al CE și dacă va încheia preliminariile pe locul secund, întrucât primele două poziții din fiecare grupă asigură prezența în Suedia.