Două persoane din Vâlcea se află în carantină. Patru sunt internate în Secția Boli Infecțioase


Marți (10 martie), la orele prânzului, Direcția de Sănătate Publică din județul nostru a transmis o informare de presă în care a anunțat că, la acel moment, în Vâlcea se aflau două persoane în carantină și alte patru internate în Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea. Prin acest comunicat de presă au fost date asigurări că persoanele respective au fost testate pentru COVID-19, rezultatele fiind negative.
De asemenea, oficialii DSP Vâlcea au infirmat zvonurile „bombastice” apărute în unele publicații din presa locală privind întoarcerea de la Roma, nu mai departe de week-end-ul trecut, a doi vâlceni. În acest sens, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din județul nostru au precizat: „La data revenirii în țară a celor doi vâlceni, regiunea Lazio (Roma) nu se afla în monitorizare (zonă roșie / galbenă); motiv pentru care intrarea în carantină / izolarea nu erau necesare”.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al DSP Vâlcea