Dosare penale pe drumurile publice


Zilele de 16 și 17 septembrie au fost destul de nefaste pentru mai mulți conducători auto, care au fost prinși în afara legii de polițiștii de la Rutieră. Fie că a fost vorba de conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de condu­cere sau de alcool la volan, mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale.
Astfel, în ziua de 16 septem­brie, în jurul orei 19.45, în urma activităților desfăşurate în vederea prevenirii evenimentelor rutiere şi identificarea conducătorilor de vehicule care încalcă normele le­gale, poliţiştii din Drăgăşani au oprit pentru control un autovehicul pe strada Tudor Vladimirescu. Pentru control, conducătorul auto a prezentat doar certificatul de în­matriculare al autoturismului şi asigurarea RCA, precizând că ac­tul de identitate şi permisul de conducere i-au fost furate şi a declarat date de identificare pentru legitimare. În urma interogării în bazele de date, poliţiştii au consta­tat că fizionomia persoanei depist­ate nu corespunde cu fotografia din baza de date, motiv pentru care acesta a condus la sediul poliţiei pentru continuarea verificărilor. Astfel, s-a stabilit faptul că bărbatul se numeşte D. Petre (de 55 de ani, din comuna Breaza – județul Bu­zău) şi că nu posedă permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea in­frac­­ţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 335, alin. 1(conducere pe dru­mu­rile publice a unui autove­hi­cul fără a poseda permis de condu­cere) şi 327, alin. 2 (falsul privind identitatea) din Codul Penal.
A doua zi, organele de poliţie din Prundeni au fost sesizate prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier, soldat doar cu pagube materiale. În urma verifică­rilor efectuate s-a constatat faptul că T. Nicolae din comuna Budeşti a condus un autoturism, iar într-o curbă deosebit de periculoasă a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu o conductă de gaze şi un gard, rezultând doar pagube materiale. Reprezentanţii societăţii de specialitate au remediat scurgerea de gaze, înlăturând orice pericol în scurt timp.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au întocmit un dosar penal unui tânăr de 22 de ani din cauză ca nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
Tot în ziua de 17 septembrie, în jurul orei 16.10, poliţiştii din Râmnicu Vâlcea l-au depistat pe C. Nicolae (de 40 de ani, din municipiu) în timp ce conducea un autoturism deşi avea suspendat dreptul de a conduce. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal. În aceeași zi, în intervalul orar 16.00-21.00, în urma activităţilor desfăşurate în vederea prevenirii evenimentelor rutiere şi identificarea conducătorilor de vehicule care încalcă normele legale, poliţiştii Drăgăşani au constatat două infracțiuni de conducere sub influenţa alcoolului. Primul caz este al lui M. Gheorghe (de 64 de ani, din Mădulari), în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 677 – Mădulari, având o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur in aerul expirat. A fost transportat la spital, unde i s-au recoltat două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cel de-al doilea caz este al lui I. Marin (de 46 de ani, din Lungeşti), în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 677 D – Lungeşti, având o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat la spital, unde i s-au recoltat doua mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Astfel, au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
A doua zi, pe 18 septembrie, la ora 03.15, N. Glenn (cetăţean belgian, de 47 de ani) a condus un autovehicul pe DJ 703G sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal conform art. 336, alin. 1 din Codul Penal.