Depozite de furaje distruse şi vegetaţie uscată, în flăcări


• 13 persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri

incendiuIeri, pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Lungeşti, sat Fumureni. Flăcările au cuprins un depozit de furaje, iar până la sosirea pompierilor a ars o cantitate de aproximativ zece tone de furaje (coceni). După aproximativ 30 de minute de la sosirea echipajelor de intervenţie la locul incendiului, flăcările au fost stinse, înainte să cuprindă şi alte bunuri situate în imediata apropiere. Conform primelor estimări, valoarea totală a pagubelor totalizează circa 1.500 de lei. Cercetările preliminarii arată că incendiul ar fi izbucnit în urma folosirii focului deschis în spaţii libere pentru igienizarea terenului. Un alt incendiu a avut loc în aceeaşi zi, pompierii militari fiind solicitaţi pentru stingerea unui alt depozit de furaje din comuna Olanu, satul Valea Caselor. Până la stingerea incendiului, flăcările au mistuit aproximativ şase tone de coceni şi fân. După aproximativ o jumătate de oră de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri situate în apropiere. Alte intervenţii produse la vegetaţie uscată au avut loc în localităţile Brezoi, Stoeneşti, Vlădeşti, Mihăeşti şi Drăgăşani. Astfel, pompierii militari au intervenit pentru stingerea vegetaţiei uscate şi litierei în pădure de foioase, de pe o suprafaţă totală de aproximativ 33 de hectare. Alte 14 incendii au fost ţinute sub supraveghere de pompierii militari, aceştia fiind pregătiţi să intervină în cazul în care situaţia ar fi scăpat de sub control. Pe lângă intervenţiile de stingere a incendiilor, angajaţii din cadrul ISU Vâlcea au acţionat şi pentru acordarea primului ajutor medical în cazul a 13 persoane, acestea fiind transportate de urgenţă la cele mai apropiate unităţi medicale.