De la „cadre”, în campania agricolă din zona Bălceşti
În episodul anterior am prezentat întâmplări reale din viaţa lui Ion Anghelescu, care a plecat de-acasă de la vârsta de 13 ani pentru a-şi face un rost. Viaţa lui Anghelescu, originar din comuna argeşeană Tigveni, nu a fost uşoară, fiind marcată de greutăţi încă din tinereţe. Firul poveştii s-a oprit, data trecută, la momentul în care a ajuns ofiţer la Biroul economic al Miliţiei Vâlcea. „Am început să lucrez ca ofiţer de miliţie economică la Vâlcea. În acest timp, la alegerile de partid am fost ales secretar al organizaţiei de partid. În 1968 are loc reforma administrativă, când se desfiinţează raioanele şi iau fiinţă judeţele. Şef de judeţ era colonelul Despa, la «cadre» – Iacob, iar au am ajuns locţiitor la «cadre». Eram singurul de la Vâlcea care ştiam să lucrez în probleme de cadre, dar acolo eram un simplu funcţionar, nu mi se punea grupa de muncă. Eu voiam să muncesc în activitatea operativă!”, îşi aminteşte Anghelescu. „Nu am făcut nimic rău la «cadre»… Aveam o fată dactilografă, la raion la Horezu, iar când s-au înfiinţat judeţele, ea a venit la Vâlcea, după restructurări. Fiind mulţi aduşi în Vâlcea după restructurări, nu mai aveam loc de cazare pentru toţi. Ea m-a rugat să fac cumva să se întoarcă la Horezu, pentru că era căsătorită şi avea casa acolo. Am reuşit să o transfer la «drumuri», la Horezu, am făcut toată documentaţia şi am prezentat-o la colonelul Despa. Acesta nu a semnat transferul, ci a rupt toate actele! Ulterior, şi-a dat seama că a fost pripit şi greşit, a refăcut aactele şi i-a dat transferul fetei”, mai spune Anghelescu.
Nu avea acces la magazinul nomenclaturiştilor
În 1972, „eroul” nostru a ajuns ofiţer la „cercetări penale”, pentru că terminase şi facultatea la fără frecvenţă, la Bucureşti. „Am lucrat câţiva ani în acest domeniu şi pot să vă spun că îmi plăcea foarte mult, pentru că era multă muncă de teren. În timpul acela mi-au murit părinţii, am trecut prin greutăţi… S-a înfiinţat un post la «cadre», cu pregătirea, şi nu au găsit un alt ofiţer mai bun şi m-au luat din nou pe mine, cu un salariu mai bun. Eram după şeful judeţului, doi locţiitori şi eu eram al treilea. Am lucrat acolo până a trece în rezervă, cu şase luni înainte. Ce s-a întâmplat? M-am mutat de la învăţământ la pază şi ordine, specialist 1. Eram în concediu şi se ocupa de activitatea de pregătire un coleg de al meu, maior Popescu… Unuia din subofiţeri i-a scăpat un glonţ şi a rupt pantalonul vecinului de pluton. Pentru asta «a luat foc» tot judeţul, toată lumea întreba de mine. Păsărin m-a retrogradat şi mă ţinea la Bălceşti, în campania agricolă”, spune Ion Anghelescu. „Se făcuse un fel de elită în partid, cu Venerica Pătru, cu Păsărin, cu Vlangăr. În hala Râmnicului era sărăcie, dar ei aveau un magazin al nomenclaturiştilor. Voiam să iau şi eu câte ceva de-acolo, să aduc acasă când veneam de pe teren. Nu îmi dădeau aprobare să iau ceva. Le-am spus că dispun de toate grenadele de la miliţie şi îi dărâm pe toţi! Au auzit Păsărin şi Venerica Pătru şi au vrut să mă retrogradeze din nou, dar am decis să mă pensionez, aveam 67 de ani. M-am internat în spital la Bucureşti, la «Victor Babeş», mi s-a dat decizie de inapt serviciului militar pe timp de pace, apt pe timp de război şi am depus decizia şi raport să fiu trecut în rezervă. În 1988, în luna martie am trecut în rezervă cu grad de colonel”, conchide Anghelescu.