De Florii, deputatul PSD Constantin Rădulescu a lansat Caravana Speranţei


radulescu_costi2„Nu pot lăsa să treacă această perioadă fără a încerca să fac ceva pentru unii semeni ai noştri, care poate aşteaptă Paştele cu sentimente nu tocmai bune, îngrijoraţi fiind de probleme şi greutăţi pe care vremurile ce le trăim le-au adus. Însoţit de colegii mei din Organizaţia Judeţeană de Tineret, în duminica Floriilor am lansat la Mihăeşti „Caravana Speranţei”. Pentru că autorităţile locale au premiat 16 cupluri cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la căsătorie, împreună cu tinerii mei colegi le-am oferit bătrânilor cadouri şi i-am felicitat cu ocazia acestui eveniment. Pe tot parcursul Săptămânii luminate, voi vizita alte 40 de familii de oameni necăjiţi din Râmnicu Vâlcea, Ocnele Mari şi Băile Govora. Le voi duce acestora produse alimentare şi cadouri care sper să le aducă un zâmbet în ziua de Paşti, odată cu primirea Luminii celei Sfinte a Învierii Domnului Isus Hristos!”, declară Constantin Rădulescu, deputat PSD în Colegiul Uninominal Nr. 2 Rm. Vâlcea Sud.
 

Cu prilejul marii sărbători a Învierii, urez tuturor vâlcenilor multă sănătate, linişte, belşug şi fericire. Un paşte fericit!