Damila şi-a adus vedeta: Menassel


Gruparea fraţilor Niţu anunţă că a reuşit să aducă omul în jurul căruia îşi va construi întreaga campanie pentru promovarea în prima liga: „Vineri seara, venit direct de la aeroportul Otopeni, Nasser Menassel a semnat o înţelegere cu Damila pentru acest retur. Jucătorul, care pe 6 ianuarie 2013 a împlinit 30 de ani, a fost con­vins din Franţa să vină să joace pen­tru Damila. Nasser Menassel s-a născut în oraşul francez La Tronche şi are origini algeriene, la fel ca şi fostul mare internaţional Zinedine Zidane. Acesta a avut, însă, ca model alţi doi internaţionali francezi, respectiv pe Claude Makelele şi Didier Deschamps, la care admiră agresivitatea pozitivă şi capacitatea mare de efort. Nasser joacă pe acelaşi post pe care au jucat cei doi, mijlocaş defensiv în faţa apă­rării. Pe lângă abilităţile specifice aces­tui post, Nasser poate repre­zenta o soluţie atunci când vine vorba de declanşarea unor atacuri sau contraatacuri. Nasser a început fot­balul la Grenoble, oraşul la marginea căruia s-a născut, aflat în apropierea graniţei dintre Franţa şi Italia. A petrecut aici patru ani, între 2003 şi 2007, după care, între 2007 şi 2008, a evoluat la Rodez AF. După 58 de meciuri în Franţa, Nasser ajunge la CS Otopeni unde joacă un sezon, 2008/2009. Urmează apoi un transfer la Internaţional Curtea de Argeş (2009/2010), iar în 2010, francezul evoluează pentru Pandurii Tg. Jiu. În 2011, ajunge la Universitatea Cluj, unde joacă alături de Claudiu Nicu­lescu, iar după un periplu în cantona­mentul lui Dinamo, la începutul anului 2012, el alege FC Braşov până în octombrie, când îşi reziliază contrac­tul şi pleacă în Franţa”, scrie site-ul trupei din Măciuca despre ultima achiziţie a iernii.