Cuvânt la Naşterea Maicii Domnului
(8 Septembrie – 2015)
Se cuvine să ştim că cea dintâi mare sărbătoare de la începutul anului bisericesc este sărbătoarea Naşterii Sfintei Fecioare Maria – Maica Domnului, prăznuită la 8 Septembrie, în fiecare an.
Era şi firesc, de altfel, să întâlnim sfinţenia Maicii Domnului din cele dintâi zile ale anului bisericesc, căci Fecioara Maria este sfinţenia omenească cea mai înaltă, cunoscută şi precinstită în viaţa Bisericii noastre de toţi dreptmăritorii creştini (Luca 1, 28). Oare nu ştim noi că Maica Domnului este fiinţa omenească cea aleasă de Dumnezeu pentru a naşte trupeşte pe Fiul Său, că este plină de har, că este binecuvântată între femei, că este model de sfinţenie pentru toată suflarea omenească, şi pentru aceste daruri se cuvine să fie preamărită de toate neamurile (Luca 1, 28-48)? Numai cei fără credinţă, sau cei rătăcitori pe căi greşite, care s-au rupt de Biserica Domnului, nu iau în seamă calităţile suprafireşti cu care este binecuvântată Sfânta Fecioară şi, de aceea, rămân indiferenţi faţă de ea, sau se manifestă chiar cu duşmănie la adresa ei, atunci când Biserica sărbătoreşte anumite evenimente din viaţa Preacuratei.
Ştim din tradiţia străveche că părinţii Maicii Domnului erau drepţii Ioachim şi Ana. Tot din tradiţie ştim că ei erau drepţi în faţa lui Dumnezeu şi erau în vârstă. În sfârşit, din tradiţie aflăm că Ioachim şi Ana doreau foarte mult să aibă un copil şi astfel Fecioara Maria a fost şi este rodul rugăciunilor, al lacrimilor şi frângerilor inimii părinţilor ei; un rod al îndurării lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut şi dobândit prin rugăciune. Un copil cu o chemare dumnezeiască pe umeri: chemarea de a deveni Mama care a dat trup de om Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a devenit şi Om pentru mântuirea noastră.
Aşa a venit pe lume aceea care a fost, este şi va fi „fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, împărăteasa tuturor sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernică ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii noastre a tuturor, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât Serafimii”, căreia rugându-ne, îi zicem: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi, Amin”.
Dându-ne seama de însemnătatea naşterii Sfintei Fecioare ne adresăm tuturor oamenilor zicând: „Veniţi toate neamurile, toată suflarea omenească şi toată limba, toată vârsta şi toată vrednicia, cu veselie să sărbătorim naşterea bucuriei cea a toată lumea. Veniţi toţi cu bucurie şi evlavie să preacinstim Naşterea Născătoarei de Dumnezeu prin care s-a înnoit tot neamul omenesc şi amărăciunea Evei în bucurie a schimbat-o”. Că Eva a auzit: „Întru dureri vei naşte copii” cu dumnezeiască hotărâre (Fac. 3, 16), iar Maria: „Bucură-te cea plină de har” (Luca, 1, 28). Eva: „Atrasă vei fi către bărbatul tău”, iar Maria: „Domnul este cu tine”. Deci, ce vom aduce Mariei Maicii Cuvântului în afară de această îngerească închinare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău”?
De aceea se cuvine ca astăzi toată făptura să se ospăteze şi să laude preasfinţita naştere a dreptei Ana, pentru că ea a născut lumii comoara de bunătăţi nejefuită, fiindcă printr-însa Ziditorul a prefăcut, făcându-Se om, toată firea într-o mai bună stare. Că omul având suflet şi trup, el reprezintă legătura cea conştientă cu toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută. De aceea s-a unit cuvântul lui Dumnezeu – ziditorul cu firea oamenilor ca unindu-l pe om cu sine, să atragă întreaga făptură spre El şi din „plinătatea Lui” toţi şi toate să primească „har peste har” (Ioan 1, 16-17). Deci să sărbătorim şi dezlegarea neputinţelor omeneşti, căci astăzi, o dată cu naşterea Fecioarei, a început să se reverse, peste tot în lume, mulţimea darurilor dumnezeieşti.
O, fericită însoţire, Ioachim şi Ana, datoare vă este toată zidirea, pentru că prin voi s-a adus Ziditorului un dar mai ales decât toate darurile, Maică cinstită, singura vrednică de Ziditor! O, sân prealăudat al Anei întru care s-a plămădit şi s-a dezvoltat puţin câte puţin şi închipuindu-se, s-a născut Prunca cea Prea Sfântă. O, preacinstită Ana, care ai purtat în tine cerul cel primitor de Dumnezeu, mai desfătat dacât înălţimea cerului. O, minunea minunilor şi mărirea celor preaslăvite „că se cădea ca întruparea cea netălmăcită a lui Dumnezeu şi pogorârea Lui prin minuni să-şi facă drum înainte”. „Inima mea tremură, zice Sfântul Ioan Damaschin. Nu pot cuprinde dulceaţa bucuriei, sunt biruit de minuni; în uimire m-am făcut. Se biruieşte dorirea, să se depărteze frica! Să cânte lăuta Duhului, veselească-se cerurile şi să se bucure pământul”.
Astăzi, uşile cele sterpe se deschid şi dumnezeiasca uşă cea feciorească răsare, din care şi prin care Dumnezeu cel mai de cinste decât toate câte sunt, intră în lume. Astăzi a odrăslit toiag din rădăcina lui Iesei, din care iese floarea cea cu ipostas de Dumnezeu. Astăzi, firea pământească cer pe pământ s-a făcut, de cel ce, de demult, oare când pe ape a întemeiat pământul şi peste înălţime a întemeiat tăria. Lumina cea fără materie şi netrupească – Fiul Tatălui – după naşterea Fecioarei Se va întrupa şi ca un mire din cămară va ieşi, Dumnezeu fiind, mai pe urmă născându-se ca om şi pe pământ arătându-se.
Astăzi s-a zidit uşa cea spre răsărituri, uşa prin care Domnul va intra şi va ieşi şi ea va rămâne încuiată (Iezechiil 44, 2). Uşa dintru care este Hristos, Uşa oilor, răsăritul este numele Lui, prin care am dobândit întoarcerea către Tatăl începătorul Luminii. Astăzi a suflat vânt subţire mai înainte vestitor de bucuria cea a toată lumea. Să salte firea, că se naşte mieluşeaua, din care Păstorul Se va îmbrăca în chip de oaie şi hainele noastre de moarte, cele de demult, le va rupe. Să tresalte de bucurie fecioarele că s-a născut Fecioara precurată, care, după cum a zis Isaia, va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel, adică cu noi este Dumnezeu (Isaia 7, 14).
O, fericită pereche, Ioachim şi Ana! Cu adevărat v-aţi cunoscut preacuraţi şi din rodul mădularelor voastre. Aţi trăit după buna plăcere a lui Dumnezeu şi după vrednicia celeia ce s-a născut din voi. Că întru întreagă înfrânare şi cuvioşie vieţuind, pe odorul fecioriei l-aţi adus, pe cea mai înainte de naştere şi după naştere fecioară, pe aceea ce singură şi cu mintea şi cu sufletul şi cu trupul petrece de-a pururea fecioară. Voi, pe legea firii, adică întreaga înfrânare păzind-o celor mai presus de fire, v-aţi învrednicit că aţi născut lumii pe Maica Fiului lui Dumnezeu, cea neispitită de bărbat. Astăzi, muntele Domnului cel prea arătat se naşte, cel ce covârşeşte şi stă mai de tot dealul şi tot muntele (Daniel 2, 34-35), adică de înălţimea îngerilor şi a oamenilor, din acest munte a voit a se tăia, fără de mână trupească. Căci Sfânta Fecioară este muntele din care s-a născut fără de păcat Vârful cel mai sfinţit decât Sinaiul, pe care nu fum, nu ceaţă, nici foc înfricoşător îl acoperă, ci strălucirea cea luminătoare a Preasfântului Duh. Dar, tu eşti fiica cea preasfinţită a neamului omenesc şi podoaba femeilor, căci născând pe Fiul lui Dumnezeu, mai cinstită decât toată zidirea te-ai făcut. Pe tine, mai înainte cunoscându-te vrednică, Dumnezeu te-a iubit şi, iubindu-te, te-a rânduit şi, în vremurile cele mai de pe urmă te-a adus la fiinţă şi Născătoare de Dumnezeu, Maică şi Hrănitoare Fiului Său, Cuvântului, te-a arătat. Pentru aceasta se naşte Fecioara luptătoare împotriva desfrânării strămoşeşti şi se logodeşte cu Dumnezeu şi naşte Mila lui Dumnezeu. Şi popor al lui Dumnezeu se face cel care din cauza păcatului neascultării nu mai era popor (al lui Dumnezeu) şi cel nemiluit s-a miluit, şi cel neiubit este iubit. Că dintr-însa se naşte Fiul lui Dumnezeu cel iubit întru care Tatăl a binevoit (Matei, 3, 17; Ioan 3, 16).
Viţă de vie bine odrăslită din Ana a odrăslit şi strugurele de viaţă a înflorit, care izvorăşte băutură dulce pământenilor spre viaţa veşnică. Ioachim şi Ana au semănat în dreptate şi au secerat rod de viaţă. Fiind luminaţi cu „lumina cunoştinţei de Dumnezeu”, ei au avut credinţă dreaptă şi puternică, au căutat pe Domnul şi le-a venit lor naşterea dreptăţii, dând naştere din ei celei binecuvântate între femei…
Tu, Preasfântă Fecioară, fiind cămara Duhului, fiind cetate a lui Dumnezeu Celui viu, pe care o veselesc apele râului, adică valurile darurilor Sfântului Duh; fii toată bună, toată aproape de Dumnezeu, te rugăm să mijloceşti şi pentru mântuirea noastră din toate nevoile! Pentru că harul lui Dumnezeu te-a învrednicit să fii mai presus de Heruvimi şi de Serafimi, stând cu vrednicie în preajma scaunului Celui Preaînalt al lui Dumnezeu, te preamărim şi noi cu drag şi te implorăm să ne ajuţi cu darul tău de Maică a Domnului Hristos şi mama duhovnicească a tuturor oamenilor.
De aceea ne adresăm ţie astăzi, în chip deosebit şi îţi cântăm cu bucurie: „Bucură-te, scăldătoare a oilor, preasfinţit locaş al Fiului lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea noastră! Bucură-te Biserică a turmei lui Hristos celei cuvântătoare! Bucură-te Marie, fiica cea preadulce a Anei, că spre tine iarăşi dorirea mă atrage. Pe tine, după vrednicie, toate neamurile te fericesc ca pe o preasfântă bogăţie aleasă a omenirii. Tu eşti lauda preoţilor şi nădejdea creştinilor, răsad mult roditor al fecioriei, că prin tine s-a răspândit bunătatea fecioriei. Binecuvântată eşti tu între femei (Luca 1, 28) şi bine este cuvântat rodul pântecului tău. Cei ce te binecuvintează şi te măresc, vor fi binecuvântaţi şi măriţi şi ei de Dumnezeu, iar pentru cei care te vorbesc de rău şi te duşmănesc, noi suntem datori a ne ruga Domnului Iisus Hristos, Fiul Tău, ca să-i aducă şi pe ei la cunoştinţa adevărului”.
În felul acesta, să ne rugăm Sfintei Fecioare, a cărei naştere o sărbătorim astăzi, ca să mijlocească la Fiul său şi Dumnezeul nostru, să înceteze ispitele, să chivernisească viaţa noastră în sfinţenie spre viaţa cea de sus şi pace lumii să dăruiască în veci. Amin!
Arhim. Chesarie Gheorghescu călugăr-teolog de la Mânăstirea Cozia