Cum au „secat” milioane de euro în 5 ani la Seaca


La sfârşitul anului 2010, în zona Seaca, din Călimăneşti, a fost deschis Centrul de Congrese şi Expoziţii OLTEXPO, o investiţie de peste 12 milioane de euro. Chiar dacă informarea oficială arată că „Oltexpo este o impor­tantă platformă de promovare şi dezvoltare economica atât pentru regiunea Oltenia, cât şi pentru vestul Munteniei şi sudul Transilvaniei”, realitatea este alta. Apelative precum „silozuri”, „centrale electrice”, „măgăoaie” au fost folosite în ultimii ani de toţi cei, măcar ca şoferi, au trecut pe DN 7, pe lângă această investiţie care dovedeşte inutilitatea la cinci ani de la inaugurarea. Construit pe o suprafaţă de 55.000 de metri pătraţi, Oltexpo este al doilea complex expoziţional ca mărime din România, dar ocupă primul loc la capitolul eficienţă

Ce se spune oficial şi care este realitatea?

Un necunoscător al judeţului Vâlcea sau un simplu agent economic care navighează pe Internet în căutarea unor spaţii de expoziţie şi, poate, vânzare ar putea fi înşelat uşor de prezentarea următoare: „Situat într-o zonă geografică cu important potenţial de dezvoltare, OLTEXPO îşi concentrează activitatea în zona business-to-business, punând accent pe expoziţiile specializate şi pe serviciile cu valoare adăugată, venind în întâmpinarea nevoilor comunităţii, antreprenorilor şi managerilor, promovând potenţialul de afaceri al zonei, la nivel naţional şi internaţional”. Chiar dacă nu-mi face plăcere s-o spun, Vâlcea stă foarte prost din punct de vedere economic! Iar potenţialul de dezvoltare de care se vorbeşte mai sus nu există şi nu va exista până când tronsonul de autostradă dintre Sibiu şi Piteşti nu va trece cât mai aproape de Călimăneşti. Realitatea contrazice prezentarea de mai sus prin faptul că, de exemplu, două dintre manifestările găzduite la Seaca au fost un festival de dans sportiv şi o paradă de Haloween. Deci, domnilor, cum se promovează potenţialul de afaceri al zonei, cum se concentrează activitatea în zona business-to-business?

Ilie Amuzan îşi dorea şi spera…

amuzanÎnainte de tăierea panglicii, în noiembrie 2010, primarul de atunci al oraşului Călimăneşti, Ilie Amuzan, spunea cuvinte destul de mari. Dar atât de inutile pentru Oltexpo… „Investiţia a fost începută acum cinci ani, deşi această lucrare fusese gândită a se realiza la Râmnicu Vâlcea, la Goranu, dar pentru că a fost nevoie de o suprafaţă importantă, aflată lângă un drum european, dar şi de spaţii de cazare, s-a luat decizia ca Centrul expoziţional să fie ridicat la Seaca. Eu aş dori să spun că după 15 decembrie, misiunea mea şi a colectivului care am urmărit această investiţie s-a terminat. Aşa cum ştiţi, proiectul este pe Phare 2005-2007 şi a costat aproape 10 milioane de euro, bani europeni şi încă aproximativ patru milioane de euro, lucrări neeligibile. În perioada următoare, ne revine sarcina să avem condiţiile necesare promovării acestei investiţii, astfel încât de la anul încolo să fie ceea ce ne-am dorit cu toţii”, spunea Amuzan.

…iar Petre Ungureanu era sceptic

ungureanuHulit de presă şi acuzat de adversarii politici, prefectul de-atunci al judeţului, Petre Ungureanu, a fost una dintre persoanele sceptice în privinţa realizării acestui Centrul expoziţional la Seaca. „Am stat când cu gura, când cu biciul, figurativ vorbind, pentru că sunt un mare admirator al Călimăneştiului şi aproape că ar trebui să-mi fac buletin aici, pentru că vin cât pot de des la piscinele de aici. Cred că prima dovadă a ieşirii din criză ar fi să vedem aceste panouri pline cu exponate şi parcarea plină de maşini, de TIR-uri şi atunci singuri am scăpat”, spunea Ungureanu. Sigur că Ungureanu nu putea vedea în viitor, dar parcarea de la Oltexpo nu a fost niciodată atât de plină cât şi-ar fi dorit cei care au promovat acest proiect, realizat dintr-un elan fără temei economic, un fel de hei-rup. Din păcate, a costat zeci de milioane de euro…

Ion Cîlea voia o creştere cu 2% a PIB-ului judeţului

Cilea_fericitDefunctul preşedinte al Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, nu a fost un vizionar, asta e clar. A fost un bun slujitor, un muncitor pentru Vâlcea. Din aceste motive, cuvintele sale de la inaugurare au sunat aşa: „Trebuie să depunem toate eforturile necesare pentru a asigura succesul centrului, întrucât estimăm că acesta va antrena crearea de noi locuri de muncă şi o creştere cu 2% a PIB-ului jude­ţului, în următorii cinci ani. Astfel, prin cel mai mare proiect public generator de venit din regiunea Sud-Vest Oltenia ne onorăm anga­ja­mentul de a face din Vâlcea un judeţ competitiv, mai dinamic şi mai prosper”. Repet: Cîlea nu a fost un vizionar, un bun manager pen­tru dezvoltarea judeţului, ci doar a muncit să rezolve proble­mele curente.

Unde sunt cele 100 locuri de muncă?

Societatea comercială înfiin­ţată în parteneriat de Consiliul Ju­de­ţean Vâlcea şi Primăria oraşului Călimăneşti pentru admi­nistrarea Oltexpo a fost, în realitate, un debu­şeu politic pentru toate parti­dele care au condus, într-un fel sau altul, judeţul nostru. Directorii Oltexpo au fost, pe rând, fii unora sau amicii politici ai altora. „Misiu­nea Oltexpo este să devină, prin numărul de evenimente şi prin calitatea serviciilor, unul dintre cei mai importanţi organizatori de expoziţii şi conferinţe din România. Oltexpo îşi propune să creeze valoare pentru comunitatea locală şi să devină, prin perspectiva modernă şi standardele în orga­nizarea evenimentelor, o platformă eficientă de promovare a afa­ce­ri­lor” – este varianta oficială. Oltexpo este, din 2010 încoace, o altă gaură în bugetul acestui judeţ – este varianta reală. Altfel cum s-ar explica faptul că, în cei cinci ani de implementare, din 2010 în 2015, nu s-au creat cele aproape 100 locuri de muncă!?

Speranţa a mai murit o dată!

În luna iulie a anului trecut, Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Călimăneşti păreau că au scăpat de povara cheltuielilor de întreţinere, nu şi de orizontul sumbru pentru Oltexpo. NBC Media Bazzar Corporation SRL. Iată ce spunea atunci Adrian Ursescu de la Media Bazzar Corporation: „Societatea noastră a închiriat acest spaţiu pe o perioadă de 5 ani, cu seaca 2
posibilitatea de prelungire pe încă 10 ani, ca urmare a faptului că am constatat că ar putea avea loc o activitate comercială susţinută, din punctul nostru de vedere, şi de traficul care se găseşte pe Valea Oltului şi în baza studiilor pe care le-am efectuat în ultimii doi ani, nu referitor la această locaţie, ci pentru o locaţie în zona Alba. Am constatat în timp că logistica nu are nici un fel de plus valoare pentru o marfă. Se dă un plus valoare doar din calitatea mărfii. Pe cale de consecinţă, nu reprezintă decât un cost logistica şi să transferi o marfă de la punctul A la punctul B, ne costă. Ulterior, am identificat această locaţie şi am considerat-o a fi mult mai bună decât cea din zona Alba. Iniţial, nu vă ascund, n-am fost foarte încântaţi, pentru că am şi văzut, ca urmare a unei monitorizări mai ample a presei, o serie de articole care spuneau că nu ar funcţiona nu ştiu ce, că nu are capacitate electrică foarte bine dimensionată. Dar, în fine, după mai mult de şase luni, am mai făcut câteva studii, o diligenţă tehnică şi am hotărât să semnăm acest contract. Ideea noastră este de a fi o punte între Europa, Falis şi Midelis. Zona de transfer a mărfurilor se face doar prin partea de vest a continentului european, după care vine, pe cale rutieră, prin zona Europei Centrale şi de Est. Noi am dori să facem aici un hub pentru mărfurile care vin din Falis şi Midelis cu un punct de redistri­buire către Europa Centrală şi de Est. În acelaşi timp, va funcţiona şi ca o expoziţie cu vânzare pentru toţi partenerii noştri din zona Falis şi Midelis şi care va genera un lucru foarte important din punctul nostru de vedere, foarte multe locuri de muncă, nu neapărat de înaltă calificare, dar vor fi multe. Într-o primă fază, vom avea undeva la 120 – 130 locuri de muncă, la momentul la care vom deschide acest obiectiv, undeva la sfârşitul lunii noiem­brie, începutul lunii decembrie, cel târziu. Sperăm ca în timp activitatea să ne genereze noi locuri de muncă în mod direct, dar şi pe orizontală să putem afecta această zonă. Nu vă ascund că a fost o decizie şi oarecum emoţională, eu fiind din Drăgăşani şi cred că până la urmă asta a primat în decizia noastră între Alba şi Călimăneşti”.

Constantinescu: „Voi afla curând, după întâlnirea ce o voi avea cu domnul Ursescu”

florinel constantinescuPrimarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, urmează să aibă astăzi o întâlnire cu așa-zisul investitor de la Seaca, unde, probabil, se vor lămuri mai bine lucrurile. Până una, alta, afaceristul Edy de România, cum mai este cunoscut în lumea mondenă, plătește, lunar, taxele la Oltexpo. „Nu este de ajuns să achite facturile la utilități, lună de lună. Ne interesează să dea dru­mul afacerii. Nu știu de ce nu s-a făcut nimic până acum și, probabil, vom afla curând, după întâlnirea ce o voi avea cu domnul Ursescu”, a declarat, pentru ziarul nostru, edilul Constantinescu.