Cultul călătoriei îmbogăţitoare spiritual
Printr-un misterios joc al întâmplării, nu cu mult timp în urmă, am dat de o foaie îngălbenită, pe care o extrăsesem dintr-un număr mai vechi al revistei România literară. Îmi reţinuse atenţia printr-un fapt de istorie literară, şi anume prezentare, sub semnătura lui Ioan Comşa, a primului memorial american despre Ţările Române, editat în 1857 la New York, de către publicistul James O. Noyes, intitulat „România: ţara de hotar dintre Creştinătate şi Islam. Întâmplări din vremea unei călătorii prin Europa de răsărit şi Asia apuseană”. Remarcasem că autorul scrierii studiase medicina şi diagnosticase, cu o precizie de invidiat, trecutul poporului nostru: Asupriţi ba de turci, ba de ruşi, lăsaţi, apoi, pe mâna fanarioţilor sau în seama cârmuirii mai tiranice, încă, a domnitorilor pământeni, moldo-valahii au fost poporul CEL MAI RĂU GUVERNAT DIN LUMEA ÎNTREAGĂ!
Chiar dacă am face trimitere numai la acest reper, şi este îndeajuns pentru ca tot ce s-a întâmplat şi se continuă până în ziua de azi, la noi, să devină mai mult decât explicit!
N-am să insist asupra conţinutului, bogat în inedite şi preţioase mărturii, de cert interes, specific genului de scriere care, practicat cu devoţiune ştiinţă şi dăruire, fie şi sub modesta denumire de memorial, însemnări de călătorie sau pur şi simplu o călătorie în jurul lumii, pune la îndemâna cititorului un adevărat tezaur de cunoştinţe, îmbogăţind bibliotecile cu adevărate cărţi de înţelepciune, ce ignoră timpul, păstrându-şi pecetea menirii cu care au fost gândit şi concepute, acel sine qua non, atât de necesar sporirii cunoaşterii umane.
Regăsirea prezentării Memorialului lui James O Noyes pare ca a fost o premoniţie, pentru că, aproape imediat, am avut fericita ocazie să-l cunosc pe Domnul Dr. Radu Dobrescu, prin intermedierea scriitorului vâlcean Ioan Barbu, şi-apoi, înfiripându-se între noi o prietenie de la distanţă, să aflu că este un mare împătimit în ale călătoriei, după care visa încă de copil. În urma schimbului de cărţi, la care am convenit, apucându-mă de citit, din capul locului am sesizat conformarea unui precept ca şi sfânt al călătoriei, respectiv, vizitarea fiecărui nou loc pe îndelete, la pas, pentru a-l cunoaşte îndeaproape şi a-i pătrunde în intimitate. De aici şi respectul acordat cuvântului scris, astfel, încât, pus pe pagină, să înregistreze fidel, cu toată încărcătura semantică, rodul „cules” de camera de vedere a ochiului ager şi avid de nou, al autorului, pentru a-i oferi posibilitatea cititorului de a avea, la rândul său, în faţa ochiului său interior, imaginea exactă, cuprinzând cam tot ce ţine şi dă nota specifică fiecăruia dintre locurile văzute. Într-o aparentă simplitate, impusă de la sine, unui astfel de gen de scriere, se configurează profunzimea de cuget şi simţire, prin acumularea de constatări, consemnări, corecturi la date istorice şi inserări de noutăţi, justificate mirări precum şi presărarea de cugetări, unele pline de regrete (ca de pildă eşecul căutării a ceva românesc sau numai a unor încrâncenate întrebări, iscate de faptul că în unele locuri, înscrise în circuitul istoric de numai 200 de ani se pot întâmpla adevărate minuni economice, pe când la noi nu), parafrazări, actualizând şi adecvând stării de fapt ziceri ştiute sau doar auzite de la prieteni.
Îmi permit să fac un scurt, dar sugestiv breviar: Numele Miami vine de la indianul Mayami, care înseamnă „apă mare”, atracţia de azi a câteva zeci de milioane de turişti; O bijuterie vie într-un peisaj superb; O colivie enormă cu o mulţime de papagali mari, rasa ara; Ziua te afli pe o insulă, noaptea vaporul merge, iar a doua zi, când te trezeşti, te afli pe altă insulă; Legătura dintre oraşul de jos (Baixa Grande) şi oraşul de sus (Perlourinho) se face printr-un elevator – lift uriaş – care transportă într-o zi, la 70 m înălţime, peste 50.000 pasageri; Într-una din cele 360 biserici din Rio de Janeiro, zilnic, o preoteasă îmbrăcată în alb ţine o slujbă în religia candomble; Dupont, aeroportul care poartă numele inginerului brazilian care a construit Zepelinul, începe şi se termină în mare; Valparaiso, cândva cel mai mare port din estul Pacificului; Montevideo („eu văd un munte”) spune legenda că aşa a exclamat un marinar al lui Magelan; Pe toată panta vulcanului Rano Raraku sunt răspândite vreo 200 statui în poziţii şi stadii de construcţii diferite; Între cele două ştranduri cu nisip fin, Ovaha şi Anakena, se află adevăratul „buric al pământului” Ahu Te Pito Kura. Aici există şi o piatră miraculoasă care, după ce îţi pui o dorinţă în gând şi o atingi cu palmele, din rece, cum era, devine în decurs de secunde aşa de fierbinte încât nu mai poţi rezista şi eşti nevoit să-ţi retragi palmele; Tahiti, Raiul de pe pământ, cu existenţa unor caverne în stânci prin care valurile înalte ale oceanului trec pe sub drum pentru a ţâşni ca nişte arteziene în lungul falezei abrupte, scoţând sunete stridente ca de sirenă; Villa Paul Getty, din L.A., construită în 1973, după modelul unei vile romane din secolul I şi descoperită lângă Herculaneum, adăposteşte cea mai mare colecţie particulară de antichităţi greceşti şi romane, ce se impun prin vechime şi numărul impresionant: 50.000!; Ironia sorţii este că la noi tristeţea nici măcar nu mai poate plânge, ci surâde, din când în când…
Astfel, ajunge să fie încredinţat paginilor cărții un adevărat şirag de perle, spre minunare, încântare şi îmbogăţire sufletească, care mă îndreptăţesc să garantez, fără nici cea mai mică strângere de inimă că încă mai există acea stirpe de autori-călători pentru care bucuria cunoaşterii, prin trăirea miracolului ieşirii în largul lumii, nu are sens dacă nu este şi împărtăşită cu altcineva! Nu ştiu dacă greşesc, presupunând că autorii asumându-şi misiunea de a lăsa posterităţii o CARTE DE ÎNŢELEPCIUNE, în ale călătoriei, au mizat şi pe speranţa de a atrage la CREZUL lor şi alţi visători la drumeţii, cărora nu prididesc să le adreseze îndemnuri răspicate de a se trezi şi pune în mişcare, pentru a se bucura, cât mai au timp, de minunăţiile lumii. Aproape prin fiecare pagină răzbat exclamaţii: iată, cum îţi poţi schimba impresia despre lume şi viaţă, văzându-i şi cunoscându-i tainele şi frumuseţile care aşteaptă să ţi se prezinte vederii ochilor; iată, câte lucruri de care nici nu ai avut habar că există poţi afla, cât de nebănuită e viaţa unei comunităţi de care, până acum, nu aveai cunoştinţă. Ei, bine, porneşte în căutarea lor sau, în caz că buzunarul nu-ţi permite, atunci lasă că te ajutăm noi, cerându-ţi doar atât: să ne citeşti CARTEA cu interes, atenţie, răbdare şi dacă simţi nevoia aprofundării înţelegerii, chiar cu creionul în mână..
Aşa se cuvine, într-adevăr, citită „O călătorie în jurul pământului”, prin care dr. Irina Dobrescu şi dr. Radu Gabriel Dobrescu oficiază o profesiune de credinţă în slujba cultului călătoriei, mijloc străvechi de îmbogăţire sufletească şi spirituală, aureolată de bucurie, starea de împlinire deplină a organismului uman, chiar, aş îndrăzni să spun că e vorba, sub o altă faţetă, a acelei bucurii adevărate, preamărită, promisă şi celebrată prin lucrările de artă dăruite eternităţii de Brâncuşi. Autorii nu fac un singur pas înainte fără să se asigure că prin mirajul în care scanează realitatea descoperită, cititorul, deşi nu are la îndemână decât puterea imaginarului, se „simte” ghidat ca de un băştinaş dintre aceia care ţin să-i arate cu meticulozitate podoabele locului, tot ceea ce e preţios, specific, demn de văzut şi ţinut minte, făcând, bineînţeles, oportuna incursiune în trecut, pentru a-i stabili reperele prin care se încadrează istoric, economic, arhitectural şi exotic (un fel de iniţiere turistică, de neocolit) în absenţa cărora totul ar apărea ca ţinând de un loc, undeva, din lume, suspendat în neant, fără a incita ambiţia altui iubitor de călătorie de a-l căuta şi afla, pentru a-i verifica identitatea spectaculoasă pe viu. .
Acest stil, cu tâlcuri de nebănuit pentru o presupusă aparentă consemnare, întru onorarea promisiunii făcute conducerii ziarului „Curierului de Vâlcea” de a-i expedia scrisori de acreditare a prezenţei în fiecare parte, componentă a itinerariului prin lumea minunată, scrisori transformate, apoi, ca de la sine, într-o carte, astfel încât specificul scrisului capătă o şi mai profundă expresivitate încât O CĂLĂTORIE ÎN JURUL LUMII poate fi asemuită acelor rarisime cărţi de înţelepciune din vechime a căror cunoaştere îţi dau sentimentul îmbogăţirii sufleteşti şi spirituale ca şi cum, citind-o, ţi s-a perindat, prin faţa privirii, miracolul ieşirii în largul lumii, panoramat într-o ipostază care îţi depăşeşte orice aşteptare. Repet, afli fapte şi date de o diversitate impresionantă –, istorice, obiceiuri, tradiţii, menite să te pună pe gânduri cu privire la temeinicia cunoştinţelor pe care aveai impresia că le-ai acumulat. Celor enumerate în scurtul breviar de mai înainte, mai pot adăuga frământatul istoric al insulei Barbados, ajunsă azi „o bijuterie muntoasă, binecuvântată de Dumnezeu cu peste o sută de kilometri de nisipuri albe, sclipitoare în razele aurii ale unui soare fermecător, astfel că turismul face ca veniturile pe cap de locuitor să se situeze la circa 7.500 dolari! Alături de Barbados, minunatul serial de popasuri pilduitoare cuprinde „Veneţia Americii”, Salvador de Bahia, Montevideo, Capul Horn, denumit şi cel mai mare cimitir marin al lumii (insula de la capătul lumii, descrisă prima dată de olandezul Cornelisz Schouten, la 29 ianuarie 1616, deşi, în realitate fusese descoperită de englezul Francis Drake, cu 30 de ani înainte, dar ţinută în secret din ordinul reginei Elisabeta I, pe considerentul că ar fi singura posibilitate de trecere dintre Atlantic şi Pacific).
Aşadar, stimații mei dr. Irina Dobrescu și dr. Radu Dobrescu, puteţi fi liniştiți pentru că „povestirile” încorporate în O CĂLĂTORIE ÎN JURUL LUMII sunt în măsură nu numai să vă conducă cititorii sau bunii prieteni prin această lume minunată pe care aţi explorat-o, dar să-i şi îndemne să vă calce pe urme. Mai ales că le oferiţi, ca îndreptar de călătorie, încă un număr însemnat de cărţi. În ceea ce mă priveşte, trăiesc cu impresia că, pentru timpul lecturii, am evadat din cotidianul atât de amalgamat şi apăsător al vieţii, însoţindu-vă, ca şi cum am fi început împreună călătoria în jurul lumii.
Ion NETE