„Cu ochii” pe grevistul din Câineni


Prefectul Mircea Nadolu continuă monitorizarea evoluției stării de sănătate a domnului Robescu Anania Mircea din comuna Câineni, aflat în greva foamei, precum și demersurile necesare rezolvării nemulțumirilor protestatarului, în vederea renunțării la această formă de protest. Urmare intenției domnului Robescu de a intra în greva foamei, în data de 22.01.2014, prefectul Nadolu a solicitat Direcției de Sănătate Publică să întreprindă măsurile necesare monitorizării stării de sănătate a acestei persoanei care a recurs la gestul de protest sus-menționat. Totodată, prefectul a solicitat intervenția Serviciului de Ambulanță Brezoi să acorde îngrijirile medicale ce se impun, înștiințând, concomitent, și cabinetul individual medical de pe raza comunei Câineni spre a întreprinde măsurile necesare monitorizării sănătății persoanei protestatare. Urmare solicitării prefectului, în data de 30ianuarie, la domiciliul lui Robescu Anania Mircea s-a deplasat un colectiv format din medicul Oană Graţiela, asistentul medical Turcu Claudia şi asistentul social Chiţu Daniela. Robescu Anania Mircea a fost găsit „într-o stare relativ bună”, lucru menţionat într-un proces-verbal semnat şi de protestatar.

Pe lângă monitorizarea permanentă a evoluției stării de sănătate prin personal calificat, prefectul Mircea Nadolu a dispus și deplasarea unei comisii la domiciliul persoanei care a apelat la acest gest de protest, pentru verificarea stării de sănătate, dar și pentru verificarea situației ce a generat acest gest, în vederea identificării soluțiilor legale pentru rezolvarea nemulțumirilor protestatarului și, implicit, renunțarea la forma de protest. Întrucât, inițial, protestatarul nu a specificat un motiv anume pentru asumarea acestui gest, ci doar a făcut mențiunea „sunt declarat în greva foamei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi”, prefectul Nadolu a dispus deplasarea acestei comisii (subprefect Aurora Gherghina, consilier Țana Smarand și un asistent social din partea Primăriei comunei Câineni) la domiciliul lui Robescu Anania Mircea. Cu ocazia vizitei comisiei din partea Instituției Prefectului s-au purtat discuții cu protestatarul cu privire la nemulţumirile dumnealui faţă de activitatea Poliţiei Câineni şi Parchetului Brezoi. Din discuţii, a rezultat că domnul Robescu Anania Mircea, care are anumite drepturi în cadrul Obştii Moşnenilor Robeşti, este complet nemulţumit de activitatea „fostei conduceri” a acestei obşti. S-a reţinut faptul că, în acest moment, există mai multe plângeri ale Obştii Moşnenilor Robeşti, aflate în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, care trebuie să dispună măsuri conform competenţei. „Problemele existente în cadrul conducerii Obştii Moşnenilor Robeşti sunt cunoscute la nivelul Instituţiei Prefectului, ele fiind prezentate şi în cadrul audienţelor. I s-a explicat domnului Robescu Anania Mircea că, într-un stat de drept, este imperios necesar să fie respectată independenţa justiţiei şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi acceptate niciun fel de ingerinţe spre a fi grăbită în vreun fel instrumentarea vreunui dosar”, declară Mircea Nadolu. S-a mai reţinut şi faptul că preşedintele interimar – împuternicit de „Comitetul ad-hoc” al Obştii Moşnenilor Robeşti a solicitat ITRSV Vâlcea, în data de 16 ianuarie 2014, să desemneze un delegat pentru a executa un control de fond cu predare-primire de la Ocolul Silvic „Valea Lotrului” Malaia-Ciunget către Ocolul Silvic „Sălişte”. Având în vedere că domnul Robescu Anania Mircea şi-a exprimat temerea că „ITRSV Vâlcea nu va răspunde acestei solicitări”, prefectul Nadolu a solicitat ITRSV Vâlcea, prin adresa nr. 1463 din 05.02.2014, să verifice dacă la instituţia respectivă este depusă o asemenea solicitare, iar dacă există, să fie rezolvată urgent, conform prevederilor legale.

O altă problemă ce a fost adusă la cunoştinţă de domnul Robescu Anania Mircea se referă la o plângere depusă la Poliţia Câineni – înregistrată cu nr. P/1380001/08.01.2014, la care petentul nu a primit încă răspuns. Ca urmare, Mircea Nadolu a solicitat inspectorului – şef Marin Florian de la IPJ Vâlcea să verifice dacă s-au făcut cercetările necesare în ce priveşte respectiva plângere şi să  informeze operativ asupra cazului. „În acest moment, starea sănătăţii domnului Robescu Anania Mircea se găseşte sub monitorizarea Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, prin Serviciul de Ambulanță Brezoi și a personalului medical de la cabinetul individual de pe raza comunei Câineni”, a conchis Nadolu.