Corespondență din Marsilia de la Prof. univ. dr. MIRCEA PERPELEA, ambasador: Un munte de vâlcean – Ilie CÎRLOGANU


După anii de diverse îndeletniciri, am revenit în Franța, unde mi-am început cariera diplomatică. În trecerea vijelioasă a timpului, nu mai văzusem, în ultima vreme, locurile, oamenii și, mai ales, prietenii alături de care, în calitate de Consul al României la Marsilia, am trăit ani frumoși, transmițând francezilor, prin prisma misiunii mele diplomatice, dorința de a ne cunoaște țara, de a o vizita pentru a-i admira frumusețile de neegalat. Anumite lucruri trebuie rememorate și scrise, pentru că, așa cum spunea cândva un reputat prieten jurnalist, „memoria nu arde în foc”.

*

Printre mulții prieteni din Franța l-am reîntâlnit cu drag pe vâlceanul special Ilie Cîrloganu (foto, în dreapta imaginii), stabilit împreună cu familia de peste un sfert de veac la Marsilia. A plecat din Alunu cu gândul că nu va mai reveni în România. A plecat prin anii ’90, când sărăcia și neîmplinirile tranziției au alungat mulți români peste granițe în căutarea unei vieți mai bune. Ne-am întâlnit întâmplător, într-un moment când deja adunase mulți ani de pribegie. După lungi discuții, multe purtate prin prisma funcției mele de Consul, dar și ca prieten, am reușit să-l conving că România, chiar dacă pe moment dezamăgește, nu merită să o uiți. Mai ales când e vorba de oameni și ajutorarea lor. Puțin contrariat și după ceva timp, am reluat discuția. Și lucrurile au luat o turnură diferită.
Acum, după un sfert de secol de când dormea pe plaje (din lipsă de bani și casă), Ilie, dragul meu prieten, este unul dintre antreprenorii cei mai respectați locuitori din Marsilia, ales printre aleșii români. Are o familie frumoasă, iar doamna profesoară Nicoleta, soția sa, a lăsat catedra pentru a-l însoți la Marsilia. Deși nostalgia de România nu a părăsit-o și gândul îi e mereu acasă.
Mi-am îngăduit să conturez un scurt dialog cu dragul meu prieten vâlcean din Alunu, a cărui experiență de muncă merită cunoscută.
– Cum ai reușit Ilie, în Franța?
În 1990, lucram în domeniul petrolului. Situația s-a înrăutățit, toată familia mea avea probleme financiare. Fiind cel mai mic dintre cei patru frați, necăsătorit la acea vreme, m-am gândit să emigrez. Și nu oriunde, ci să mă înscriu în Legiunea străină.
– Și ai ajuns antreprenor, nicidecum soldat, în Franța. Cum ai reușit?
După câteva săptămâni de testări, am picat la una dintre probe, cea a vederii. A trebuit să mă angajez la munca de jos pentru a rezista. Am strâns din dinți și mi-am propus să învăț cât mai multe de la cei pentru care lucram.
– Totuși, acum poți spune că ești un om realizat – poate chiar milionar! Cum aminteam, unul dintre cei mai respectați români de aici.
Am muncit zi de zi, până seara târziu. M-am făcut respectat și apreciat acolo unde lucram, deși francezii, fie vorba între noi, aveau o imagine deformată, în sensul rău – despre români. Apoi, mi-am făcut o echipă, frații mei au venit alături de mine și am demonstrat cu fapte cine suntem. Acum totul este altfel.
– Ți-ai schimbat părerea despre România?
După întâlnirile de la Consulat și după atâtea discuții pe care le-am purtat despre România și români dincolo de ce gândeam înainte, mi-am dat seama că aveați dreptate. De fapt, mama, care și acum trăiește acasă, în România – pe atunci și tata, mare gospodar din Alunu, decedat de câțiva ani – m-au făcut să-mi revizuiesc promisiunea de a nu mai reveni acasă. Acum vin de trei-patru ori pe an acasă, Am investit, am adus francezi care să se bucure de frumusețile României. Am înființat Asociația „Horizont România” prin intermediul căreia am venit cu ajutoare la Alunu, Sinești, Spitalul de bătrâni de la Bărbătești… Pentru că în Franța am o situație materială care îmi permite acest lucru, mi-am propus să revin în comunitatea natală nu numai cu idei, dar și cu sprijin concret.
– Ce activități ați mai demarat pentru Vâlcea și Alunu?
Cred că cea mai importantă acțiune, pe care am finalizat-o, este înfrățirea localității Alunu cu localitatea Penne sur Penne sur Hureavene. Ideea mi-a venit atunci cand Dumneavoastră ați avut inițiativa să invitați jumătate de avion cu oameni importanți din Vâlcea la Marsilia, care să vină aici și să cunoască realitățile Occidentului, să le aplice și la noi, în țară, precum și în județul Vâlcea.
– Văd că îți mai aduci aminte de acel moment.
Cum să nu, parcă a fost ca azi. Știu că au venit, printre alții, doamna Anuța Handolescu, pe atunci prefect de Vâlcea, domnul Mircia Gutău, primar și atunci al municipiului Râmnicu Vâlcea, alții și alții, peste 30 din câte îmi aduc aminte, primari de orașe și comune, directori de instituții, oameni de afaceri. Știu toate astea pentru că am fost lângă Dumneavoastră. ca organizator.
Vă sunt recunoscător, mi-ați dat ideea și m-am adresat și eu, când mi-am creat suficient respect în fața autorităților de aici, unde trăiesc, o localitate la 10 km lângă Marsilia, Penne sur Huveaune. Am reușit să prezint cât mai corect și atractiv țara noastră, precum și județul Valcea – și, nu în ultimul rând, comuna mea, Alunu. În consiliul local au aprobat solicitarea și apoi evenimentele au curs. Evident, nu de la sine, ci cu un efort destul de mare din partea mea și a colaboratorilor mei, dar și a unor prieteni francezi de suflet. Acum, Alunu este ca un oraș, mult mai cunoscut în Franța. Au fost delegații din Franța în Alunu și invers, au fost realizate schimburi de experiență, copiii au creat legături de prietenie care vor continua.
– Împreună am realizat, pe timpul mandatului meu de consul, unele acțiuni. De ce îți aduci aminte cel mai mult?
Întrebarea este grea pentru că, într-adevăr, s-au demarat foarte multe… Cred totuși că întâlnirea culturală de la Palatul „Renard”, unde domnul scriitor Ioan Barbu a lansat cartea „Drumul spre Bruxelles” a fost cea mai specială. Îmi aduc aminte cu respect de acel moment. Împreună cu invitații din România care au venit cu domnul scriitor Ioan Barbu, oamenii de aici, aproape cei mai importanți din Marsilia, dar și români stabiliți în Franța au creat o atmosferă superbă cum rar s-a mai întâmplat. Și unde, cu modestie, am participat și eu și m-am simțit onorat ca român și vâlcean. Au fost multe alte acțiuni derulate în acea perioadă care poate și ele ar trebui povestite. În general se știe puțin poate despre eforturile care s-au făcut atunci pentru Vâlcea și pentru România, mai ales, cum spuneam că încă nu aveam cea mai bună imagine pe atunci în Franța și în general în afara granițelor. Întâlniri cu colegi din diaspora, expoziții de artă, participări la concursuri și festivaluri cu tineri din Vâlcea. Toate au fost organizate de mine în acești ani. Și cred că vor continua…
– Ce regreți mai mult când revii si vezi în România?
Deocamdată nu suntem, așa cum vrem, o țară ca afară. Cred că mai sunt multe de făcut, dar ceea ce mă doare este că văd lumea dorind doar să vină bani, dar nu rezolvă problemele care nu cer bani sau se pot rezolva cu bani puțini. Am putea vorbi de curățenie, educație, atitudine față de muncă, respect și valoare. Toate acestea participă la insatisfacții de tot felul… Poate și de asta în țară nu este ca afară. Dar, cu siguranță, mai sunt și altele.
– Cum colaborați cu autoritățile locale din România?
Aș dori ca relațiile să fie mult mai bune. Cel puțin când vin în localitate aș vrea să îi întâlnesc, să le vorbesc, să îi ajut. Din păcate, îmi dau senzația că nu vor. Ba chiar unii cred ca interesele personale mă împing să revin printre ei.
Nu este deloc adevărat Aș putea spune că țara mea de adopție, Franța, mi-a dat tot ce mi-am dorit Dar țara mea de suflet și pentru totdeauna rămâne România și pentru asta vin și revin mereu. Eu nu am nevoie ca în România să câștig dar, de cele mai multe ori, sprijinul meu este refuzat. Am să insist totuși. Poate cumva voi avea și o discuție cu vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Florian Marin, care a ajutat mult comuna Alunu pe timpul alunecărilor de teren.
Și poate și dumneavoastră, Domnule Ambasador, să continuați să mă sprijiniți. :tiu ce ați făcut pentru Vâlcea și pentru vâlceni și poate nu vă opriți. Cum spuneam, eforturile mele nu trebuie decât să sprijine oamenii unde m-am născut, am crescut și locurile care mă cheamă mereu acasă.