Continuă cursurile de limba engleză


• acestea vor avea loc, azi și mâine la Biblioteca Județeană
Așa după cum ați aflat în dese rânduri din paginile cotidianului nostru, reprezen­tanții Centrului Europe Direct Vâlcea din cadrul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” organizează, în mod gratuit, cursuri de limbi străine. Spre exemplu, astăzi și mâine, în Sala „Al treilea spațiu” de la primul etaj al Bibliotecii, se vor desfășura cursuri de limba engleză. În ambele zile, cursurile vor începe de la ora 14.00, ele urmând să fie susținute de către voluntari ai Centrului Europe Direct.

Vineri, curs de germană

Pentru cei interesați, mai precizăm faptul că vineri, în aceeași sală, va avea loc un nou curs de limbi străine. Este vorba despre cursul de limba germană, care va începe tot de la ora 14.00.