Constantin Rădulescu șochează Vâlcea: „ȘTIU PRIMARI HĂRȚUIȚI ȘI UMILIȚI!”


Președintele Consiliului Județean spune că e gata de dezvăluiri ample despre șantajul la care sunt supuși edilii
Liderul legislativului județean a ieșit la atac pe o rețea de socializare cu un mesaj care anunță o veritabilă cruciadă!
„Discutam, așa cum o fac mereu, cu colegii mei primari, despre legile de care are nevoie această țară. Ne trebuie legi bune, ușor de înțeles, ușor de aplicat și ușor de respectat. Legi corecte, pentru toată lumea! Una dintre problemele cu care ne confruntăm noi, cei care lucrăm în administrație, este cea legată de episoade triste, în care diverse firme participă și câștigă licitații, uneori zeci de licitații, pentru lucrări pe care le întârzie sau, și mai grav, în anumite cazuri, nu le fac. Motivele invocate sunt nenumărate: ca plouă… că ninge …că e COVID … că nu au oameni, ba pentru că este mult de lucru… o mie de motive. Îmi spunea un primar că, efectiv, s-a rugat de un constructor până într-acolo încât să îi pupe mâna, numai să termine lucrarea. Această umilință trebuie să înceteze! Din păcate, ce nu știe lumea este că, atunci când reziliezi un contract, firmele te târăsc în procese care durează ani de zile, iar oamenii nu au nevoie de explicații de la primari, de la președinții de CJ, ei așteaptă lucrări finalizate”, a tastat președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Ce facem cu această situație?

„Numai în județul Vâlcea avem zeci de lucrări efectiv abandonate de constructor. Și atunci, mă întreb, cum se cheamă atunci când te angajezi să finalizezi o lucrare și nu o termini?! Ba mai mult, folosindu-te de legi permisive, hărțuiești efectiv beneficiarul – administrațiile publice – și ții lucrările blocate. Când te angajezi că faci ceva și nu faci, nu se cheamă cumva înșelăciune?! Întreb și eu. În curând, vom discuta despre fiecare caz în parte, pentru că cineva trebuie să discute și acest subiect, subiectul celor care câștigă contracte, încep lucrări pe care le întârzie sau, uneori, nu le mai termină. Săptămâna viitoare vin cu detalii, pentru că vreau ca oamenii să înțeleagă. Cu toate aceste rele, soluții pentru finalizarea lucrărilor există, însă sunt soluții care ar trebui să fie ultima alternativă. În momentul în care te-ai angajat pentru o lucrare, ai semnat pentru asta, trebuie să o termini. Voi reveni cu detalii, din județ și nu numai. Să nu uităm că până la urmă: BINELE ÎNVINGE!
P.S. Nu am pretenția că e cel mai bun text! Este un semnal clar pentru cei care cred că pot merge cu ticăloșia până unde vor ei folosindu-se de tot felul de chichițe legislative sau case de avocatură! Eu răspund doar în fața lui Dumnezeu și a celor care m-au ales și nu accept ca oamenii să fie batjocoriți!”, mai punctat președintele Constantin Rădulescu.

Posting....