Concursul „La Școala cu Ceas”, la cea de-a XXI-a ediție


Mâine, 27 ianuarie, la Școala Gimnazială „Take Ionescu” din Râmnic va avea loc cea de-a XXI-a ediție a Concursului Național Interdisciplinar „La Școala cu Ceas”, disciplinele geografie și istorie pentru elevii claselor gimnaziale. Potrivit datelor furnizate de către Adina Dobrete, inspector școlar IȘJ Vâlcea, din partea Ministerului Educației Naționale va fi prezent profesor doctor Steluța Dam, inspector general pentru disciplina geografie și șefa învățământului vâlcean, Andra Bică. De asemenea, din partea Facultății de Geografie a Universității București va fi prezent conferențiar universitar doctor Marian Ene.
La această ediție, sunt înscriși 700 de elevi la geografie și 550 la istorie din 19 județe ale țării, amintind Bihor, Suceava, Botoșani, Brașov, Vaslui, Olt, Dolj, Hunedoara, Argeș, Mehedinți, Alba, municipiul București, atrași de subiecte interesante, clare, concrete, elaborate la nivel de olimpiadă, cu hărți și imagini color, de corectitudinea desfășurării probelor. Elevii participanți şi-au verificat cunoștințele înainte de olimpiadă și de Concursul Național „Terra”.
Concursul va începe la ora 10.00 cu proba de geografie, urmată la 12.30 de proba de istorie, urmând apoi evaluarea lucrărilor de către profesori de geografie şi istorie din toate județele participante. La ora 18.00, începe festivitatea de premiere în sala de festivități a Școlii Gimnaziale „Take Ionescu”, elevii fiind răsplătiți pentru rezultatele obținute cu medalii, diplome, iar primul elev de la fiecare clasă va primi cupa. De asemenea, din partea Facultății de Geografie din București se va acorda premiul special pentru cel mai mare punctaj din concurs. Jumătate din participanții fiecărei clase gimnaziale vor primi premii și mențiuni, respectând algoritmul din anii trecuți, cu 25% premii , astfel 1/6 premii I cu medalii de aur, 1/3 premii II cu medalii de argint și 1/2 premii III- cu medalii de bronz și următorii 25% mențiuni.
Acest concurs este o etapă importantă în pregătirea pentru Olimpiada de geografie (pentru elevii de clasa a VIII-a) şi pentru Mica olimpiadă de geografie „Terra” pentru elevii claselor V-VI. Ca în fiecare an, toate informațiile legate de concurs (rezultatele, subiectele și baremele) vor fi postate pe site-ul concursului www.scoalacuceas.ro la secțiunea istorie/ geografie.