Concursul de angajare de la Ambulanță, suspendat


• se așteaptă ocuparea a trei posturi • Duinea: „Decizia de suspendare a concursului aparține Ministerului, deși legislația permite angajarea”

După ce că are două mașini în service și două persoane în concediu medical, conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea s-a văzut nevoită să suspende și concursurile de angajare. Ordine de „sus”. „Avem trei posturi suspendate. Cum Ordonanța 77 a fost declarată neconstituțională, se așteaptă acum decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Au expirat cele 45 de zile de la hotărâre, dar nu putem pune în aplicare concursul fără decizia Ministerului Sănătății. Ministerul Sănătății ne-a transmis să suspendăm concursul, deși legislația ne permite. Cred că este totuși o măsură forțată. Ministerul cunoaște situația noastră…La întâlnirea trimestrială, am dezbătut problema personalului și am constatat că Vâlcea stă chiar bine comparativ cu alte județe. La noi schimbul de generație s-a produs. Cred că 30% din personal se mai află la final de mandat”, a precizat, pentru ziarul nostru, Petre Duinea, manager Ambulanța Vâlcea.
Posturile ce ar fi trebuit ocupate vizau un ambulanțier  pentru Călimănești și doi asistenți medicali pentru unitățile din Drăgășani și Râmnicu Vâlcea. Anul trecut, s-au pensionat un asistent și doi șoferi, iar anul acesta, până-n prezent, doi angajați. Există și două contracte de muncă reziliate în urma înțelegerii ambelor părți, prin plecarea la muncă în străinătate.