Colţul liric (1)
Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.
Neîntreruptul cântec
Cântul continuă
Cine-ar pricepe
De-i pe sfârşite
Ori abia-ncepe…
Cântul continuă,
Cin’se gândeşte
Au care-i pasărea
Ce-l izvodeşte,
Ce-l înfioară
Şi îl ridică
Când alta zboară
Sau rece pică.
Codrul e veşnic
Proaspătă-i zarea
Şi fără istov
Spune-şi cântarea.
Şi printre triluri
Ce se-nfiripă
Altul mai meşter
Se-ndeasă-n pripă.
Toate-n lumină
Îşi cată partea
Dar jos în iarbă
În umbră,-n tină
Pe cel ce cade
L-înghite moartea.
Când bolta-naltă
Şi ramuri fine
În tril tresaltă
Şi le e bine,
Cine s-audă
Păsări sleite
Bufnind grăbite
În iarba scundă?
8 februarie 2008
ION LAZU (n. 6 ianuarie 1940, în comuna Ciubârciu, județul Tighina, Basarabia) este un prozator, eseist și poet român. Părinții au fost Grigore și Vera (născută Ciobanu), proprietari agricoli, mici negustori. Pe linia mamei, se înrudește cu Ștefan Ciobanu, profesor de Istoria literaturii române vechi, director al Liceului Real Al. Russo din Chișinău, unul dintre artizanii Unirii din 1918, ulterior Ministrul Culturii și Cultelor. În martie 1944, familia scriitorului s-a refugiat din fața frontului, stabilindu-se în comuna Cireașov, județul Olt. Școala primară o face în satul de adopțiune, clasele secundare la Școala Ionașcu din Slatina, apoi urmează Liceul „Radu Greceanu” din același oraș, promoția 1956. În același an, devine student la Facultatea de geologie-geografie a Universității București, pe care o absolvă în 1961, când devine geolog-prospector la o întreprindere de profil din Capitală, de unde și iese la pensie în 1999, după 38 de ani de activitate neîntreruptă, practic în toate regiunile țării. Nu a fost membru al Partidului Comunist și nu a avut funcții administrative. Din 1996, redactor șef la Ed. Vinea. În anul 1980 s-a căsătorit cu Lidia (n.1953, fostă Duță), absolventă a Școlii populare de artă, secția Teatru, poetă și artistă. Au un fiu, Andrei Laurențiu, masterand.
Ion Lazu a debutat cu poezii în revista Ateneu, în decembrie 1964, și a continuat să publice sporadic versuri și proze scurte. Nu a publicat niciodată articole în presa comunistă.
Proză: Ningea în ochii ei albaștri, schițe și povestiri, ed. Eminescu, 1970; Despre vii numai bine, roman, ed. Eminescu, 1971; Blana de viezure, povestiri, Ed. Cartea românească, 1979; Rămășagul, roman, Ed. Cartea românească, 1982; Curtea interioară, roman, Ed. Albatros, 1983; Capcana de piatră, roman, Ed. Cartea românească, 1987; Veneticii, roman, Ed. Vinea, 2002; Veneticii, editie definitiva, 2009, ed. Ideea europeana; Ruptura, roman, Ed. Albatros, 2004; Sălbaticul, roman, Ed. Vinea, 2005; Scene din viața literară, fragmente de jurnal, ed. Ideea Europeana, 2007; Himera literaturii pe vremea terorii și după aceea (coautor Ion Murgeanu), Curtea Veche, 2007. Poezie: Muzeul Poetului, elegii, Ed. Eminescu, 1981; Poemul de dimineață, elegii, Ed. Vinea, 1996; Cuvinte lângă zid, elegii, Ed. Vinea, 1999; 101 poeme, colectia Ideal, Ed. Biodova 2011. A editat o antologie din poezia lui Valeriu Ciobanu: „Haina de brumă”, Ed. Minerva, 1984. Literatură pentru copii: Întâmplări din pădure, povestiri, Ed. Ion Creangă, 1991; ediția a II-a, Ideea europeana, 2007; Cartea lui Andrei, poezii, Ed. Vinea, 2008. Albume de artă fotografică: Natura sculptează, Ed. Sport-Turism, 1984; „Literaturile Bucureștiului”, coautor. Editura MNLR, 2010. Expoziții de artă fotografică: „Oameni pe care i-am întâlnit” și „Pietre”, în țară și în Luxemburg. (prima parte)
