Chirurgul Ponoran, medicul de care sănătatea vâlceană are nevoie


Candidat la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă, la concursul care are loc astăzi, medicul Dan Ponoran s-a făcut remarcat, de-al lungul timpului, în cadrul acestei unităţi medicale. Astfel, chirurgul Ponoran este cel care a convins conducerea Clinicii Proctoline, în 2012, să deschidă un centru şi la Rm. Vâlcea. Atunci, la inaugurare, prof. dr. Silviu Constantinoiu – directorul medical Proctoline a fost prezent la Rm. Vâlcea şi a declarat: „Am ales Râmnicu Vâlcea pentru că este un oraş cunoscut, cu oameni de valoare, iar cel care va fi coordonatorul medicilor mi-a fost rezident, apoi prieten. Este vorba de medicul Dan Ponoran, cel care a învăţat chirurgie la Spitalul Sf. Maria şi o va pune în aplicare aici, la Vâlcea”.