De la 1 iulie, servicii gratuite pentru pacienţii neasiguraţi, în Planul Naţional de Cancer


Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea, a declarat joi, pentru AGERPRES, că de la 1 iulie vor fi incluse servicii gratuite pentru pacienţii neasiguraţi în Planul Naţional de Cancer, care vor fi decontate de la bugetul de stat, după ce, la finalul anului trecut existau 204.722 de cazuri de cancer.

„Persoanele neasigurate, începând cu 1 iulie, vor avea acces la servicii de prevenţie, diagnostic şi tratament în cadrul Planului Naţional de Cancer, plată care va veni de la bugetul de stat. Se va deconta de la bugetul de stat în funcţie de câţi oameni se vor prezenta şi la câţi oameni se vor depista cazuri de cancer. Practic aceşti pacienţi neasiguraţi vor beneficia şi de investigaţii”, a declarat dr. Valeria Herdea.
Potrivit preşedintelui CNAS, un neasigurat care merge la medicul de familie este consultat şi dacă în urma consultaţiei se stabileşte că s-ar putea să existe o suspiciune de boală neoplazică, de cancer, pacientul va fi trimis la investigaţii, la analize, după care va fi trimis la un specialist oncolog pentru investigaţii de specialitate, care îi va pune un diagnostic.

„Se va face acelaşi parcurs ca la ceilalţi pacienţi, fiindcă e un drept constituţional într-o astfel de boală. Faptul că se asumă aşa ceva este mare lucru din punctul meu de vedere. (…) Gândiţi-vă că avem cancere de colon, cancere de esofag, avem cancere pulmonare, cancer de sân etc, e o mortalitate foarte înaltă, deci o astfel de măsură e foarte binevenită. Planul Naţional de Cancer este unul din dezideratele cele mai importante pe care eu, personal, le apăr în acest mandat. Vă spun de ce, pentru că nu este normal să moară atâţia oameni şi atunci un astfel de plan, care e rodul muncii a foarte multor oameni, merită pus în aplicare şi merită sprijinit. Avem 204.722 de pacienţi cu cancer la 31 decembrie anul trecut şi 2.700 sunt de copii”, a încheiat dr. Valeria Herdea.