Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

1 noiembrie 2020

Chiar dacă nu avea permis, un vâlcean a condus un autoturism furat pe drumurile publice


Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au anunțat că, în dimineața de 17 iulie, în jurul orei 06.00, au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 665 (pe raza comunei Vaideeni), se află un autoturism avariat. Avariile ar fi survenit în urma producerii unui accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că, pe drumul județean D.J 665, la ieșire din comuna Vaideeni, la km 67+900 m, se afla un autoturism, înmatriculat în Vâlcea, având partea față avariată. În apropierea acestuia se aflau mai multe persoane, printre care și proprietara autoturismului.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că autoturismul ar fi fost sustras în scop de folosință de către un tânăr, de 22 de ani, din comuna Vaideeni, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta ar fi condus autoturismul pe direcția Horezu – Vaideeni, accidentul rutier soldându-se doar cu pagube materiale. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui autoturism fără permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
(Sursă foto: Arhivă)
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate