CET Govora CNMB a obţinut prima victorie în liga secundă de volei


Sâmbăta trecută, în Sala „Capela” din Râmnicu Vâlcea s-a disputat una dintre cele trei partide contând pentru etapa a II-a a Seriei Est din cadrul ligii secunde de volei feminin. Echipa condusă de profesorii Nicoleta şi Marius Mărgărit, CET Govora CNMB Râmnicu Vâlcea, a întâlnit formaţia moldavă CSŞ ProVolei Botoşani. Deşi partida se anunţa destul de dificilă, sportivele pregătite de soţii Mărgărit s-au mobilizat exemplar pentru acest joc şi au obţinut o victorie pe deplin meritată, impunându-se cu scorul 3-0 la seturi (25-15; 25-11; 25-6).

În urma acestui rezultat, voleibalistele râmnicene acumulează primele trei puncte în clasament, victoria în faţa moldovencelor fiind cea dintâi a noului sezon 2013/2014, după ce, în prima rundă, ele cedaseră pe terenul ieşencelor de la Ştiinţa Miroslava, echipă cotată cu prima şansă pentru promovarea în Divizia A1 feminină. Conform declaraţiilor oferite de cei doi antrenori vâlceni, formaţia de la poalele Dealului Capela a făcut un joc bun în meciul cu Botoşaniul, prestaţie la care se aşteaptă şi în meciurile viitoare, obiectivul echipei pentru acest sezon fiind clasarea pe un loc cât mai bun în ierarhia finală.


Rezultatele etapei a II-a


SCM Piteşti – CSU Galaţi 1-3

Ştiinţa Miroslava – LPS Focşani 3-0

CET Govora Rm. Vâlcea – CSŞ Botoşani 3-0


Programul etapei a III-a
 

Sâmbătă, 16 noiembrie, ora 11.00

LPS Focşani – CET Govora Rm. Vâlcea

CSU Galaţi – Ştiinţa Miroslava

CSŞ Botoşani – SCM Piteşti


Clasament


Nume echipă                  M      V       V       Π       Π       P

1.Ştiinţa Miroslava         2        2        0        0        0        6p

5.CSU Galaţi                 2        2        0        0        0        6p

2.CET Govora               2        1        0        0        1        3p

3.LPS Focşani               2        1        0        0        1        3p

4.SCM Piteşti                2        0        0        0        2        0p

6.CSŞ Botoşani             2        0        0        0        2        0p