Cele mai bune echipe din handbalul feminin românesc s-au întâlnit în Supercupă


• două foste jucătoare la CS Oltchim au adus trofeul în vitrina maramureşencelor de la HCM Baia Mare


Sâmbătă, 7 septembrie, Sala Sporturilor „Rapid” din Bucureşti a găzduit cele două jocuri din cadrul Supercupei României la handbal, feminin şi masculin, ediţia 2013. La întrecerea destinată fetelor, acolo unde Oltchim a câştigat de fiecare dată în ultimele sezoane, atunci când această competiţie a fost organizată, şi la care trebuia să participe şi în acest sezon, din postura de campioană naţională (eveniment însă imposibil de realizat dat fiind faptul că Oltchimul nu mai are jucătoare în lot, iar clubul există doar „pe hârtie”), Federaţia Română de Handbal a decis să invite vicecampioana din ultimul sezon şi deţinătoarea Cupei României, HCM Baia Mare, şi Universitatea Jolidon Cluj Napoca, ocupanta locului trei în ultima ediţie de campionat. Mai trebuie amintit faptul că Vâlcea putea să aibă reprezentantă în jocul de sâmbătă, însă oficialii de la FRH au decis ca Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea (în calitate de continuatoare a activităţii CS Oltchim) să fie înlocuit cu formaţia clujeană. La masculin, lucrurile s-au dovedit mult mai simple în ceea ce priveşte numele celor două competitoare, „marinarii” de la HCM Constanţa (campioana naţională şi deţinătoarea Cupei) avându-i de înfruntat pe moldovenii de la Ştiinţa Bacău (vicecampioana şi finalista în Cupă).


Favoritele s-au impus fără probleme


Cele două dueluri disputate în Capitală s-au încheiat fără rezultate surpriză, ambele favorite impunându-se mai uşor decât o arată scorurile finale. Bazându-se pe aportul a două dintre jucătoarele care au ajuns, în urmă cu numai câteva luni, până în semifinalele Ligii Campionilor alături de Oltchim Râmnicu Vâlcea (Adriana Nechita şi Paula Ungureanu), HCM Baia Mare a triumfat la o diferenţă de cinci goluri în faţa clujencelor de la Jolidon, scor final 33-28, adjudecându-şi astfel prima Supercupă din istorie. Mai trebuie remarcat faptul că Ada Nechita a fost cea mai importantă marcatoare a partidei, punctând de nouă ori pentru echipa sa, iar Paula Ungureanu şi-a făcut datoria între buturi, închizând magistral poarta maramureşencelor.

La masculin, multipla campioană a României, HCM Constanţa, a făcut „instrucţie” cu vicecampioana Ştiinţa Bacău, impunându-se, de asemenea, la o diferenţă de cinci goluri, tabela indicând, la final, 23-18 în favoarea „marinarilor”.