Ceasul rău


Poliția a depistat hoții de fier vechi

La data de 31 octombrie, la ora 22.50, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rm. Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la faptul că, mai multe persoane au pătruns în incinta unei societăţi comerciale din comuna Mihăeşti, de unde au sustras bunuri care pot fi valorificate la centrele de colectare fier vechi. Poliţiştii aflaţi în patrulare în zona respectivă s-au deplasat cu operativitate la sediul societăţii comerciale, în apropierea acesteia fiind identificată o căruţă în care se aflau două ţevi metalice şi patru bare metalice, precum şi patru persoane care în momentul sosirii poliţiştilor au fugit, abandonând căruţa. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit identitatea celor patru persoane, toate cu domiciliul în comuna Mihăeşti, sat Stupărei. Bunurile au fost recuperate şi predate paznicului societăţii.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, cei patru fiind cercetaţi pentru infracţiunea de furt.

Cu alcoolul în sânge, pe șoselele Călimăneștiului

La nivel naţional, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-au produs în acest an un număr de 769 de accidente rutiere în care 34 de persoane şi-au pierdut viaţa, 262 au fost rănite grav şi 734 rănite uşor.  Astfel, în seara zilei de 31 octombrie, la ora 20.20, poliţiştii rutieri din cadrul  Poliţiei Călimăneşti au depistat circulând pe  DN7 CC, un autoturism  marca Opel, condus de către un cetățean din Călimănești. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,73mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul din Brezoi unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.  Reamintim conducătorilor auto faptul că legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală. Astfel, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentraţie ce depăşeşte 0,40 mg/ litru alcool pur în aerul expirat.

L-au lăsat fără bormașină

• nu lăsați mașinile neasigurate; sunt ținta hoților

La data de 31 octombrie, la ora 15.15, poliţiştii din Rm. Vâlcea au fost sesizaţi de către un bărbat  din Băile Olăneşti, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 15.00, persoane necunoscute au sustras o bormaşină marca Bosch dintr-un  autoturism parcat pe str. Calea lui Traian din municipiu, prejudiciul fiind de 700 lei. Cu ocazia efectuării cercetărilor, s-a stabilit că portierele autoturismului au fost lăsate neasigurate la părăsirea autovehiculului, iar bormaşina a fost sustrasă din portbagajul acestuia. Cercetările continuă pentru identificarea autorilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Analizând cazurile de furturi din autoturisme, cazuistica relevă faptul că fenomenul este generat de o serie de cauze precum : neglijenţa proprietarilor în a-şi asigura autoturismele cu sisteme de securitate eficiente; lăsarea portierelor deschise după părăsirea autoturismului; păstrarea în autoturism a bunurilor de valoare, bani, documente, etc.; parcarea acestora în zone neiluminate sau izolate.  Măsurile de protecţie pe care trebuie să le ia fiecare proprietar în momentul parcării autovehiculului constituie elementul cheie pentru descurajarea potenţialilor infractori. Sub nici o formă nu trebuie lăsate în autoturism obiecte de valoare, bani sau acte personale. Pentru hoţi, acestea reprezintă o provocare.

În ultima perioadă, au fost sesizate tot mai multe infracţiuni contra patrimoniului, cazuri de sustrageri de animale şi păsări, precum şi furturi din locuinţe. Azi, proprietarii pot alege dintr-o varietate de opţiuni pentru supravegherea locuinţei, care dau un sentiment de siguranţă atunci când sunt plecaţi de acasă, sau pot adopta un comportament preventiv, prin însuşirea regulilor elementare pentru protecţia bunurilor personale. În ultima perioadă în judeţul nostru, cel mai des mod de operare folosit de infractorii care au ales să fure din locuinţe, a fost folosirea cheilor potrivite, bunurile sustrase în aceste cazuri fiind sume de bani. De aceea recomandăm tuturor cetăţenilor să nu ţină în locuinţe sume importante de bani sau obiecte de valoare, sau dacă deţin să nu dea nimănui amănunte despre acest lucru. Un alt mod de operare des folosit a fost escaladarea, infractorii profitând de neatenţia proprietarilor care locuiesc la parter sau etajul I şi care au lăsat ferestrele deschise, dar s-a înregistrat şi un caz de furt din apartament, acolo unde proprietarul nu a asigurat uşa de acces atunci când a plecat de la domiciliu. O altă categorie de furturi, unde s-au înregistrat mai multe fapte decât în alte segmente, sunt furturile din autoturisme. De această dată hoţii au profitat de neglijenţa proprietarilor care, fie au lăsat autoturismele neasigurate, fie au lăsat la vedere în acestea bunuri atractive pentru infractori (laptop-uri, gps-uri, borsete etc.). În scopul prevenirii genului dat de infracţiuni, poliţiştii au demarat activităţi preventive dar solicită şi sprijinul societăţii civile prin sprijinirea activităţilor poliţiei.

Grupaj realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea