Cea mai amară păcăleală pentru Diculoiu


• autorităţile i-au deschis dosar penal liderului sindical de la OLTCHIM pentru nişte fapte petrecute la 1 aprilie şi la care acesta spune că nici nu a luat parte


Pe lista celor care trebuie să dea cu subsemnatul pentru manifestaţiile spontane de la OLTCHIM din iarna trecută a ajuns şi Mihai Diculoiu. Chiar dacă s-a străduit pe cât a putut să nu iasă în faţă la blocarea drumurilor naţionale, lăsându-l în faţă pe Ionel Vâncea, preşedintele sindicatului Liber tot a fost „lovit” de braţul lung al … Codului Rutier.

Pe această temă, secundul său are o poveste aparte: „Diculoiu e citat pentru nişte fapte care au avut loc tocmai pe 1 aprilie. Lui nu i-a venit să creadă ce-a păţit, om la vârsta lui cu dosar penal, vă daţi seama… După ce s-a dezmeticit, m-a sunat pe mine să mă întrebe: Băi, Ionele, noi doi nu eram, la Bucureşti pe 1 aprilie? Ba da, domn preşedinte… Păi, şi-atunci pentru ce-mi fac ăştia mie dosar penal, mă?!” ni s-a confesat amuzat Ionel Vâncea.