Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 decembrie 2020

Camera de Comerț și Industrie a anunțat că TOPUL FIRMELOR VÂLCENE a fost amânat


Cea mai frumoasă dintre festivitățile economiei vâlcene a fost suspendată, tot pe fondul pandemiei de Coronavirus. Ediția din acest an a Topului Firmelor Vâlcene ar fi trebuit să marcheze aniversarea a trei decenii de la reînființarea Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea.
În luna aprilie 1990, era inițiată prima tentativă de reînființare a Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea, încercând să adune un grup de inițiativă. În ziua de 3 iulie 1990, se consemna cea de-a doua încercare de reînființarea a Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea. Valentin Cismaru (foto, în stânga imaginii), inspector teritorial în Ministerul Economiei, reușea să închege asocierea mai multor agenți economici.
La 12 iulie 1990, avea loc prima întâlnire a grupului de inițiativă, format din peste 30 de reprezentanți ai agenților economici locali și se redacta Hotărârea de reînființare a Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea.
26 iulie 1990 este data istorică la are loc Prima Adunare Generală a Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea, pentru proiectul de buget și alegerea conducerii, Valentin Cismaru fiind ales în funcția de președinte. Documentele de înființare vor fi legalizate în data de 6 august 1990, la Notariatul de Stat din Râmnicu Vâlcea, procedura finalizându-se cu HG 799/1990.

Oscarurile economiei vâlcene au fost amânate pentru… o dată incertă!

Seara cea mare a Oscarurilor economiei vâlcene a fost suspendată pentru o dată care încă rămâne să fie stabilită și anunțată de către conducerea Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea.
Conform metodologiei de realizare a topului firmelor, clasamentul judeţean de firme este determinat de către Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea. Sursele de informaţii utilizate sunt: informaţii din situaţiile financiare ale societăţilor pentru anul anterior, conforme cu Directivele Europene, furnizate de Ministerul Finanţelor Publice; informaţii despre firmele legal înregistrate în România, furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; informaţii despre firme, rezultate din activitatea CCI Vâlcea.
Sunt admise în topul judeţean de firme entităţile care sunt comercianţi conform legii şi îndeplinesc simultan următoarele condiţii, cu privire la datele de bilanţ depus pentru anul anterior: profit din exploatare pozitiv; cifră de afaceri de minim 100.000 lei în cazul microîntreprinderilor şi minim 250.000 lei în cazul celorlalte entități.
Nu sunt admise în top: grupurile de interes economic; firmele ale căror cuantum format din suma datoriilor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului și impozitele și taxele neplătite la termenul stabilit la bugetele locale depășește cuantumul creanțelor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului; firmele pentru care valoarea a cel puţin unui indicator calculat este negativă; firmele care la data realizării clasamentului se află în stare de radiere, faliment, lichidare, dizolvare, întrerupere temporară de activitate, insolvenţă.
Pentru realizarea clasamentelor Topul Firmelor se prelucrează numai bilanţurile depuse în termenul legal la Ministerul Finanţelor Publice. Topul judeţean de firme a fost structurat pe 7 domenii de activitate: Cercetare-Dezvoltare şi High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură, Pescuit; Construcţii; Servicii; Comerţ; Turism.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate