Budești, localitatea cu un singur caz social


Până de curând, primarul Ionel Vlădulescu se mândrea că-n localitatea pe care o păstorește nu există niciun caz social. Recent însă, a apărut și prima situație socială, fiind vorba despre o nonagenară a cărei casă stă să cadă și a solicitat ajutorul autorităților publice locale. Din păcate, femeia nu doar că este bătrână și are casa veche, dar mai are pe cap și problema cu fiul ei, care zace la pat și trebuie îngrijit. Edilul Ionel Vlădulescu a achiziționat un container tip locuință, cu două camere și baie, punându-l la dispoziția familiei nevoiașe. Cât despre racordarea la utilități, vecinii vârstnicei au fost de acord să o ajute și să pună mână de la mână banii necesari branșărilor.
Reamintim că, zilele trecute, au demarat și lucrările de amenajare a DJ 678 Budești – Câmpu Mare. Investiția inițiată și finanțată de CJ Vâlcea presupune asfaltarea a 38,5 km de drum, la nivel de județ trecând prin localitățile Budești, Galicea, Olanu și Drăgoești, până la hotar cu Câmpu Mare, județul Olt.