„Autostrada înseamnă dezvoltare. După modelul Argeş, Râmnicul trebuie să aibă o legătură cu autostrada”


• este de părere senatorul Laurenţiu Coca

Recent, în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul Laurenţiu Coca şi-a spus păsul referitor la necesitatea ca Râmnicul să fie conectat la viitoarea autostradă care va lega Sibiul de Piteşti. Parlamentarul social-democrat este de părere că, pentru realizarea acestei legături, autorităţile din Vâlcea trebuie să se inspire din modelul vecinilor din Argeş şi să facă orice este posibil pentru ca Râmnicul să fie cât mai repede conectat la cea mai importantă cale rutieră spre vestul Europei. Şi asta pentru că, aşa după cum a declarat senatorul Coca, realizarea autostrăzii şi conectarea municipiului nostru la ea va aduce după sine mai multe oportunităţi de dezvoltare pentru Râmnic.
„Realizarea autostrăzii este trecută în Masterplanul întocmit de Guvernul României şi aprobat de U.E. În momentul în care se va întoarce de la U.E., nici un Guvern din această ţară, pentru perioada 2015-2020, nu va mai putea opri lucrările la autostradă. Deci, v-am spus că autostrada Piteşti-Sibiu este un proiect prioritar pentru ţară şi s-au făcut deja studiile de fezabilitate. Pe teritoriul judeţului nostru, autostrada va ieşi în zona Perişani plecând din Curtea de Argeş şi se va duce către Şelimbăr. După modelul Argeş, Râmnicul trebuie să aibă o legătură cu autostrada, pentru că autostrada înseamnă dezvoltare”, ne-a transmis Laurenţiu Coca.