Au intrat în conturi banii fermierilor


Peste 23 de milioane de euro au intrat ieri în conturile beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală care au depus, în luna aprilie, cereri de plată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale pentru proiecte de investiţii, a anunţat. „La această tranşă de plată, AFIR decontează cheltuielile realizate pentru investiţii în exploataţii agricole şi în exploataţii pomicole, în unităţi de procesare a produselor agricole, pentru instalarea tinerilor fermieri, pentru dezvoltarea fermelor mici, dar şi pentru diverse investiţii în mediul rural care nu au specific agricol. De asemenea, sunt decontate cheltuieli aferente lucrărilor pentru infrastructura agricolă şi pentru infrastructura rutieră din mediul rural, pentru protejarea patrimoniului cultural, pentru axa LEADER, pentru înfiinţarea grupurilor de producători, dar şi pentru cooperarea fermierilor pentru realizarea lanţurilor scurte de aprovizionare şi a pieţelor locale”, ne-a relatat deputatul Vasile Cocoș.
O nouă decontare a cheltuielilor eligibile realizate de beneficiarii PNDR va fi realizată de AFIR la sfârşitul lunii mai. De la demararea PNDR 2020 şi până în prezent, AFIR a primit 57.649 de solicitări de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de aproape 9 miliarde de euro, din care au fost selectate pentru finanţare 34.804 cereri, cu o valoare de 4,62 miliarde de euro. Cele mai multe au fost depuse pe măsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici DI-2A – 16.982 de cereri, în valoare de 254,7 milioane de euro, şi pe 6.1- Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, în jur de 14.155 de cereri, în valoare de 582,1 milioane de euro. AFIR a încheiat contracte de finanţare cu 51.519 beneficiari ai programului, în valoare de peste 4,5 miliarde de euro, iar valoarea plăţilor efectuate beneficiarilor depăşeşte 4,434 miliarde de euro.