Astăzi, la invitaţia tinerilor liberali vâlceni, Crin aduce primăvara în Râmnic


Azi, la Grand Hotel Sofianu din Râmnic, va avea loc o primă reuniune liberală, în contextul şcolii politice a tinerilor din PNL. Conform spuselor liderului tinerilor liberali vâlceni, Victor Popescu, această manifestare va căpăta anvergură naţională, pentru că printre invitaţi se numără Claudia Benchescu – liderul CSL, fostul ministru Ramona Mănescu, deputatul Florin-Alexandru Alexe, dar şi Daniel Kaddik – directorul Fundaţiei „Friedrich Naumann”. Vineri, la dezbateri, se vor alătura deputatul Alina Gorghiu, Norica Nicolai şi Eduard Hellvig.

La ora 12.00, în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean, va avea loc întâlnirea regională a reprezentanţilor PNL din Oltenia, care va fi onorată de prezenţa liderului naţional Crin Antonescu. După conferinţa de presă de la ora 14.00, Antonescu va participa la dezbatere cu tema „România pentru infrastructură”, eveniment  organizat de structurile naţionale ale Tineretului Naţional Liberal și Cluburilor Studenţeşti Liberale, la Teatrul „Anton Pann”.