ASISTENȚII MEDICALI ȘI MUNCA LOR, PAS CU PAS


Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala Vâlcea și-a propus să vină, în sprijinul cadrelor de mai sus, cu o serie de informații din legile și regulamentele pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le respecte, pentru a-și exercita corect și în folosul oamenilor profesia aleasă. Așadar, în paginile tipărite, precum si pe site-ul www.curierul.ro vor apărea informații legislative sau noutăți în domeniul în care asistenții își desfășoară activitatea.
Iată câteva informații referitoare la tematica și bibliografia examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali – Sesiunea 2022.
Examenul de grad principal, sesiunea 2022, se desfăşoară după cum urmează:
• În data de 01.09.2022– examenul pentru asistenţi medicali generalişti, pediatrie, ocrotire, surori medicale, oficianţi medicali;
• În data de 02.09.2022– examenul pentru asistenţi medicali- celelalte specializări, altele decât asistenţi medicali generalişti, pediatrie, ocrotire, surori medicale, oficianţi medicali.
ASISTENT MEDICAL GENERALIST – tematică examen grad principal – 2022
(Include asistentul medical de pediatrie şi ocrotire)
PEDIATRIE şi PUERICULTURĂ
1.Asigurarea nevoilor de nutritie şi metabolism ale copilului
2.Vaccinările în cursul copilarie
3.Urgenţe în pediatrie;
ÎNGRIJIREA OMULUI BOLNAV ŞI A OMULUI SĂNĂTOS
1.Administrarea medicamentelor;
2.Sonde, spălături, clisme;
URGENŢE MEDICO-CHIRURGICALE
1.Insuficienţa respiratorie acută: cauze, simptomatologie, conduită de urgenţă;
2.Bronhopneumopatia obstructivă cronică acutizată (BPOC acutizată): simptome, măsuri de urgenţă;
3.Edemul pulmonar acut (EPA):
-Factori etiologici principali, manifestări clinice, conduită de urgenţă;
-Tratamentul E.P.A. în funcţie de etiologie: cardiogen cu T.A. normală sau uşor crescută;
-Tratamentul E.P.A.lezional (necardiogen);
4.Infarctul miocardic acut (I.M.A.); semne clinice, conduită de urgenţă, îngrijirea în unităţile spitaliceşti;
5.Angorul pectoral: cauze, simptome, atitudinea de urgenţă, tratamentul de durată;
6.Colica biliară: cauze, simptomatologie, conduită de urgenţă;
7.Hemoragiile digestive superioare (H.D.S.)
-cauze, evaluarea cantităţii de sânge pierdut, simptomatologie, conduită de urgenţă;
8.Insuficienta renală acută:
-cauze, simptomatologie, conduită de urgenţă, conduită în spital, hemodializa (rinichiul artificial)
-dializa peritoneală, trecerea treptată la un regim dietetic.
9.Colica renală nefritică: cauze, simptomatologie, conduită de urgenţă, conduită în spital;
10.Retenţia acută de urină: cauze-obstacole mecanice, simptomatologie, conduită de urgenţă;.
11.Stările comatoase: etiologia comelor, clasificarea în 4 grade, diagnosticul diferenţial, măsurile de urgenţă;
12.Accidente vasculare cerebrale (A.V.C.)
-Cauze, simptomatologie, ischemia cerebrală, hemoragia cerebrală, hemoragia subarahnoidiană
-Conduita de urgenţă, conduita în spital
13.Şocul anafilactic: tablou clinic, conduita de urgenţă;
14.Arsurile termice: îngrijirile acordate bolnavilor arşi;
15.Înecul (submersia); înecul propriu-zis prin aspiraţie de lichid (inecatul albastru);
-Înecul fără aspiraţie de lichid (hidrocutare = înecatul alb);
-Înecul prin traumatisme, primul ajutor la înecaţi;
BOLI INFECŢIOASE ŞI EPIDEMIOLOGIE
1.Scarlatina – etiologie, simptomatologie, tratament igieno-dietetic, profilaxie;
2.Rujeola – etiologie, simptomatologie, profilaxie;
3.Rubeola- etiologie, simptomatologie, profilaxie;
4.Varicela – etiologie, simptomatologie, profilaxie;
5.Tusea convulsivă- etiologie, simptomatologie, profilaxie;
6.Parotidita epidemică-etiologie, simptomatologie, profilaxie;
7.Gripa – etiologie, simptomatologie, profilaxie;
8.Difteria – etiologie, simptomatologie, profilaxie;
9.Tuberculoza – etiologie, simptomatologie, profilaxie;
10.Hepatitele;
11.SIDA- etiologie, simptomatologie;
TRAUMATISMELE PĂRŢILOR MOI ŞI ALE OASELOR
1.Contuzia;
2.Entorsele;
3.Luxaţiile;
4.Fracturile;
BOLILE DE NUTRIŢIE
1.Diabetul zaharat;
RESUSCITARE
1.CPR – Resuscitarea cardiopulmonară
2.ACLS – Resuscitarea Cardiacă Avansată
3.PALS – Resuscitarea Pediatrică Avansată
4.Tehnici medicale de urgență