E oficial! PRIMUL FESTIVAL MEDIEVAL DIN ISTORIA VÂLCII se ţine acasă la unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazu
Preşedintele CJ Vâlcea a înaintat sfârşitul lunii iulie ca termen pentru evenimentul găzduit de legendarul adăpost al lui Tudor Maldăr Turbatu
Zvonurile din ultima vreme referitoare la un eveniment dedicat epocii medievale s-au transformat în realitate, iar însuşi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a făcut anunţul, miercuri seara, la o televiziune locală, unde a dat toate detaliile.
„Vom avea primul festival medieval. Ştiţi de ce mi-a venit ideea? Am obţinut un milion şi ceva de euro pentru culele de la Măldăreşti şi-am zis: «OK! Hai să vedem ce face un vâlcean sau un corporatist din Bucureşti care vine sa viziteze culele». Vine el să viziteze culele, sunt nişte restaurante în zona Horezu, mai sunt şi mănăstiri, şi-am zis aşa: «băi frate, ia hai să le legăm cumva şi facem trei sau patru zile». E programul în lucru, un festival medieval în care, într-o seară avem muzică tradiţională, sunt în discuţii cu artişti, în altă seară avem chiar un recital rock, altă seară muzică populară, avem şi muzică uşoară. Vom avea acolo, facem nişte căsuţe frumoase, dacă tot te duci la iarbă verde, poate vrei să mănânci o friptură, să bei o bere, un suc, eşti cu copilul după tine… Vom avea toate facilităţile astfel încât să-i ducem pe oameni în Măldăreşti să petreacă şi să nu plece imediat. Lucrăm împreună cu directorul de la muzeu. E o întreagă nebunie pentru că ne contrazicem, ce medieval am avut noi, hai să vedem în ce-i îmbrăcăm, avem lupte cu daci, cu romani. Va fi ceva foarte, foarte frumos. O să facem mare tam-tam cu chestia asta, undeva la sfârşitul lunii iulie, în preajma Zilelor Imnului, cu o săptămână înainte, chiar…”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
Cine a fost Tudor Maldăr Turbatu?
Căpitanul Tudor Maldăr Turbatu, fiul paharnicului Nan, era unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazu. Legenda spune ca, fiind prins de tătări în Moldova şi dus prizonier spre Asia, a cucerit inima frumoasei Muhibe, fiica hanului tătar şi astfel şi-a putut recâştiga libertatea. Cei doi s-au refugiat apoi într-o culă din Măldăreşti – Cula Greceanu – unde sunt pictaţi şi azi pe unul dintre pereţi încă din anul 1932 de către Olga Greceanu în persoană.