AȘA CEVA! Trei vâlceni și-au «depozitat» armele în cel mai neinspirat loc posibil


Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vâlcea au acționat, pe raza municipiul Râmnicu Vâlcea, la deținătorii de arme și muniții cu scopul de a verifica modul în care ei respectă legislația în domeniu. La data de 26 iunie 2021, oamenii legii au efectuat opt controale în municipiu și au identificat trei situații în care legea nu a fost respectată. Din această cauză au fost înregistrate trei dosare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
„Au fost depistați trei bărbați, cu vârste cuprinse între 61 și 69 de ani, care ar fi păstrat armele necorespunzător, în mașină, sau în alte locuri, neasigurate corespunzător. De asemenea, doi dintre aceștia au fost și sancționați contravențional cu sancțiuni în valoare de 2.000 de lei”, au informat polițiștii vâlceni prin intermediul unui comunicat de presă.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea