Argint pentru România U23 la Campionatul Mondial de Triatlon


Federația Română de Triatlon a anunțat că, luni, România a încheiat cu aur, argint și alte performanțe remarcabile Campionatul Mondial de Winter Triathlon 2020, găzduit de Asiago, Italia.
Astfel, triatlonul românesc își demonstrează potențialul, cu o remarcabilă medalie de argint, obținută de către Maria Luiza Rășină, la categoria U23. Mai mult decât atât, Robert Tămârjan, multiplu medaliat de-a lungul ultimilor ani la nivel continental, se întoarce acasă cu aur la categoria Paratriatlon. În plus, echipa de ștafetă a României s-a clasat pe un onorabil loc 5, luptând constant, la același nivel cu forțele mondiale. Și Viorel Palici, component al lotului de seniori, a încheiat cursa pe locul 11, trecând, cu efort și determinare, peste defecțiunile bicicletei, care l-au costat timp prețios în competiție.
În cadrul unui concurs de Winter Triatlon, unul dintre cele mai noi evenimente din calendarul internațional, sportivii aleargă 8 kilometri pe zăpadă, parcurg 14 kilometri de Mountain Bike tot pe zăpadă și fac și 12 kilometri de schi fond. De altfel, triatlonul de iarnă este în cursă pentru o premieră absolută – prezența în calendarul oficial al Jocurilor Olimpice din 2022.
România își pregătește, prin performanțele sportivilor tricolori, statutul de gazdă a Campionatelor Europene de Winter Triathlon, programat în 29 februarie – 1 martie la Cheile Grădiștei. Complexul Sportiv de la Cheile Grădiștei a devenit deja traditionalul loc gazdă al competițiilor europene de Winter Triathlon, după ce Federația Română de Triatlon a organizat aici Campionatele Mondiale din 2018 și cele Europene din 2019.
Competițiile din cadrul Campionatului vor include atât Campionatele Europene de Elite, Juniori, U23, cât și de Amatori Age Group, alături de deja tradiționala alergare de noapte Dracula Winter Night Run.
De asemenea, cei doi sportivi care luptă pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Antoanela Manac și Felix Duchampt, vor beneficia de sprijinul necondiționat și de expertiza Federației, pentru a duce, în premieră, steagul României în competiția-regină a triatlonului.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Federației Române de Triatlon