Aprilie a adus mai mulți turiști în Vâlcea


• comparativ cu 2013, numărul sosirilor a crescut cu 37%

În luna aprilie a.c., am avut mai mulți turiști în județ, comparativ cu aceeași lună a anului 2013. Numărul  de sosiri ale turiştilor în structurile de cazare, în luna aprilie 2014 a fost de 15.504. Comparativ cu luna aprilie  2013, numărul total de turişti a crescut cu 37% (4.191 persoane). Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna aprilie 2014, a fost de   62.879. Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, numărul de înnoptări a  crescut cu  93,1% (30.314 persoane). Indicele de utilizare netă a capacităţii  de cazare turistică în funcţiune, înregistrat în luna aprilie 2014, a fost de 25,7%,  cu  12,9 puncte procentuale mai mare, decât  cel înregistrat în  luna aprilie 2013 şi   mai mare cu 5,6 puncte procentuale  faţă de cel înregistrat la nivel naţional. Datele ne-au fost furnizate de Sorin Statie, director Statistica Vâlcea.