Anul trecut, peste 4500 de persoane au luat contact cu Crucea Roşie Vâlcea


Anul trecut, Crucea Roșie, filiala Vâlcea, a avut o activitate intensă. În frunte cu directorul Ionuț Cherăscu, s-au derulat acțiuni specifice unității, cum ar fi prevenire, instruire și ajutorare. Despre mai multe activități ale Crucii Roșii am vorbit chiar cu președintele Cherăscu (foto):
– Domnule Cherăscu, cum a fost, în mare, anul 2014, și ce-n ce activități sunt implicați reprezentanții Crucii Roșii, în prezent?
Așa cum se știe, atribuțiile noastre sunt acelea de instruire în acordarea primului ajutor, în ajutorare. Și anul acesta, vom derula cursuri de instruire, vom distribui ajutoare sub formă de pachete alimentare și cu produse de îmbrăcăminte și încălțăminte. Sunt, de fapt, acțiuni ce au avut loc și-n anii anteriori.
– Vorbeați despre cursuri de instruire. Spuneți-ne mai detaliat ce cursuri vor demara?
În primul rând, cursurile noastre sunt adresate tuturor categoriilor sociale, copiilor, tinerilor si adulţilor. Derulăm cursuri de prim ajutor în caz de situaţii de urgenţă, derulăm instruiri în ceea ce priveşte reducerea riscurilor la dezastre, livrăm un kit de supravieţuire la dezastre. Avem în total peste 4.500 de persoane, elevi şi adulţi, care au intrat în contact cu filiala noastră pentru cel puţin una dintre instruirile menţionate. De asemenea, vă informez că am obţinut certificare pentru derulare de cursuri de pregătire profesională în domeniile: baby-sitter, igienă şi îngrijitor bătrâni la domiciliu. Nu ne vom opri aici şi vom mai încerca și alte domenii.
– Ce pachete sociale distribuiţi?
Pachetele sociale conțin atât produse alimentare cât şi alte produse cum ar fi haine, încălțăminte, jucării… Sunt pachete pe care noi le facem din donaţii, pentru că vă spun Crucea Roşie nu e finanţată de la bugetul de stat. Primim donaţii în produse şi în bani. De exemplu, pe toată durata anului 2014 în urnele din magazinele Annabella au fost strânse donaţii în bani. Din acei bani nu mai puţin de 370 de familii din judeţ au primit, în luna februarie, astfel de pachete, în total circa 4000 kg produse. Săptămâna trecută, la Runcu, am împărţit pachete la 21 familii…și pe măsură ce primim donaţii in acest sens le transmitem și noi către persoanele din judeţ cu probleme sociale. De asta sunt donate şi acolo trebuie să ajungă.
– Ce alte acţiuni demarează Crucea Roșie, filiala județeană?
Am demarat înscrierile pentru cel mai important şi vechi concurs şcolar de educaţie sanitară din ţară…e vorba de “Sanitarii Pricepuţi” şi o să realizăm instruiri pentru toate echipajele înscrise. Anul trecut, după o absenţă a acestui concurs de şase ani din judeţ, nu mai puţin de 120 de elevi au participat la faza judeţeană. Săptămâna aceasta avem si Adunarea Generală a filialei în cadrul căreia sper să reuşim să alegem un Comitet Județean, un birou de Filială şi un preşedinte care să ne sprijine activitatea specifică, care să ne ajute să ne situăm în rândul vâlcenilor acolo unde ne este locul, alături de cei cu nevoi, alături de cei ce se instruiesc, alături de cei ce ne solicită.

Posting....