Adversar din Olt pentru promovarea în Liga a III-a


• Viitorul Dăești se duelează cu AS Milcov pentru un loc în fotbalul profesionist
După adjudecarea titlului de campioană în Superliga vâlceană de fotbal, fotbaliștilor de la Viitorul Dăești li s-a încredințat misiunea de a reprezenta județul nostru în barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Sorții au fost destul de darnici cu vâlcenii, reprezentanții Federației Române de Fotbal extrăgând din urne un adversar relativ facil pentru Viitorul Dăești. Astfel, noua campioană a județului nostru urmează să întâlnească reprezentanta județului Olt, AS Milcov.

Meciul decisiv este programat pe 24 iunie, în județul Olt

Iar cum de doi ani meciurile de baraj se dispută în dublă manșă, elevii antrenorului Cosmin Ursu au aflat și ordinea celor două întâlniri, cele mai importante din întreaga istorie a formației din nordul Râmnicului. Prima manșă este programată sâmbătă, 17 iunie, cu începere de la ora 18.00, pe terenul din satul Fedeleșoiu. Partida decisivă se va disputa o săptămână mai târziu, pe 24 iunie, atunci când, cu începere de la ora 17.00, cele două formații se vor întâlni pe stadionul din comuna Milcov. Primarul George Popolan este încrezător înaintea acestei duble manșe, apreciind că fotbaliștii săi nu au motive pentru a se teme de adversarii din Olt, îndemându-i să trateze partidele cât se poate de optimist și curajos.
Ultima întâlnire dintre reprezentantele județelor Vâlcea și Olt în meciurile de baraj organizate pentru accederea în Liga a III-a s-a petrecut în anul 2011. Atunci, într-un baraj disputat într-o singură manșă, Damila Măciuca s-a impus cu 1-0 în fața Recoltei Stoicănești. Partida s-a disputat pe stadionul „Extensiv” din Craiova. Ulterior, în anii 2012, 2013, 2014 și 2015 au urmat eșecuri în meciurile de baraj, Posada Perișani, Hidroelectrica Râmnicu Vâlcea și Flacăra Horezu (de două ori) cedând în fața reprezentantelor județelor Dolj (de două ori), respectiv Sibiu (de două ori). „Seceta” de patru eșecuri consecutive a fost întreruptă anul trecut, când CS Șirineasa a promovat, la capătul unei duble manșe cu emoții, în detrimentul campioanei din județul Dolj, Tractorul Cetate. Și atunci manșa decisivă s-a disputat în deplasare, așa cum se va întâmpla și anul acesta, în duelul dintre Viitorul Dăești și AS Milcov.

Programul complet al echipelor din zona Olteniei

În rândurile următoare vă prezentăm meciurile pe care le vor susține cele cinci campioane ale județelor din zona Olteniei în tentativa de promovare pe cea de-a treia „scenă” a fotbalului românesc.
Viitorul Dăești (VL) – AS Milcov (OT)
Internațional Bălești (GJ) – Viitorul Cârcea (DJ)
CS Strehaia (MH) – Voința Saelele (TM)