Adunarea Generală a FRH a fost amânată pentru 6 august


Programată la începtul acestei săptămâni, Adunarea Generală a Federaţiei Române de Handbal nu a mai avut loc. Cauza care a condus la această situaţie, demnă de un for cu pretenţii mult mai mici decât cel handbalistic, a fost legată de lipsa cvorumului. Astfel, Consiliul de Adminis­traţie al FRH a decis în şedinţă, cu unanimitate de voturi, ca următoarea Adunare Generală să se desfăşoare în data de 6 august. Totuşi, acest ultim eveniment nu a fost chiar timp pierdut pentru cei care au catadicsit să străbată drumul până în Bucureşti. Aşa cum v-am mai informat, luni s-a stabilit „ţintarul” noului sezon compe­tiţional din ligile naţionale feminine şi masculine. La eveniment a fost prezent şi Toma Pleşa (foto), preşedintele HC Municipal Râmnicu Vâlcea. Acesta ne-a informat că echipa noastră va evolua, în prima etapă, pe terenul nou-promovatei Unirea Slobozia, urmând ca, în cea de-a doua, elevele Simonei Gogârlă să primească vizita Universităţii Jolidon Cluj. „Vom juca la Slobozia în prima etapă. Vorbim așadar despre un debut în deplasare. Consider că am avut parte de o tragere la sorți care ne avantajează. Vom întâlni o echipă nou-promovată și cred că putem începe campionatul cu un succes. Acest meci va avea loc în data de 31 august. Ulterior, în cea de-a doua etapă, vom avea de susținut un meci mult mai dificil, pe teren propriu. Atunci vom întâlni Universitatea Jolidon Cluj, o fostă vicecampioană a României”.