Acuzații fără precedent lansate de IONEL VÂNCEA în legătură cu Casa de Cultură a Sindicatelor: „Dacă nu ne trezeam la timp, urma înstrăinarea Casei de Cultură!”


În cadrul unei conferințe de presă organizate vineri, 11 iunie 2021, liderul UST Cartel ALFA Vâlcea a declarat că situația economică în care a ajuns Casa de Cultură a Sindicatelor este una grea, cu datorii aproape imposibil de achitat, dar și cu combinații care sfidează orice imaginație. Ionel Vâncea a mai anunțat și că, la 60 ani, se pregătește să facă prima sa plângere penală împotriva fostului director al Casei, ex-liderul CNSLR Frăția Vâlcea, Constantin Pîrvu:
„Am luat Casa de Cultură, am pus un director nou de câteva zile. Suntem și noi în probleme… cu avocații, să vedem ce găsim p-acolo, care e situația și să-i dăm drumul la spectacole, să funcționeze Casa care, până acum, era aproape în domeniu privat! Să funcționeze pentru toți membrii de sindicat și pentru toți cetățenii județului, c-așa este normal… Colegul nostru, Pîrvu, transformase totul în societatea lui personală! Nu mai pătrundea nimeni p-acolo, el era stăpân… tot ce-avea p-acolo, își luase arhivele și le-a băgat pe la subsolul Casei că face legătorii, că face nu știu ce minuni… Avem avocați în control și-o să vă anunț după… ce se va întâmpla. Domnul Pîrvu n-a fost dat afară, dar și-a terminat mandatul de director. El nu voia să plece! Voia să mai stea încă trei luni director în funcție! Păi la ce mai stai, mă, aici?! Noi am pus un director nou, el mai avea ceva de făcut p-acolo, adică… Dar i-am dat… frumos, i-am dat o săptămână, termen… Nu l-a dat nimeni afară că, săracul, mie-mi pare rău de el cum arată, de bolnav ce e… Ce să-l mai dai afară că pică singur cum e… Când avocații de la Vâlcea și de la București vor da soluțiile analizei lor, cam în două săptămâni, după ce văd contractele cum s-au încheiat… este o problemă cu pământul cu primăria că aici voia să se facă niște manevre, dar le-am descoperit noi… Până la urmă, dacă nu ne trezeam la timp, rămâneam și fără Casa de Cultură! O lua nu știu cine… La teren este o problemă, că s-a dat în administrație Casa de Cultură… se dă cu teren cu tot, terenul de sub Casa de Cultură, în mod normal, ar fi al statului, că și Casa tot a statului este. Noi avem decât în administrare. Ei au mai luat nu știu ce teren de-au făcut parcul, au mai făcut nu știu ce. Până la urmă, îl înghițeau tot! Când l-a trecut primăria în domeniul privat al primăriei? Eu, până acum, nu știu ce înseamnă domeniul privat al primăriei și domeniul… și-am întrebat și eu acuma. La domeniul privat al statului, îți trebuie și o Hotărâre de Guvern, așa am înțeles și eu de la avocați, dar n-a dat nimeni HG… ca să mai ia din teren… Sunt documente făcute! N-a spus nimeni, acum le-am găsit! Până la urmă… urma înstrăinarea Casei de Cultură! Dacă nu ne trezeam la timp… Eu am zis că fac și-o plângere penală împotriva celor care au făcut aceste acte la care se lucrează de trei ani… Deci n-a știut nimeni nimic! Era totul secret, secret! Eu m-am luat și de prefectul care atunci le-a semnat alea… din public în privat: «Bă, tu ești nebun la cap ?! Ce-ai făcut?» Că «Domne, că m-au păcălit…» Păi cum te-au păcălit , mă? Dar pe mine ce m-a deranjat… domne, a fost secret! Nu se spunea la nimeni nimic, nu știa nimeni, nici Bucureștiul. Că de-aia v-am spus că s-a transformat în privat! Habar n-aveau ce să întâmplă aici, au rămas mască…S-a pornit de-acum trei ani, treptat-treptat să se ea din ea (Casa de Cultură, n.red), bucată cu bucată până… Adică să ne aducă pe noi, cei care mai vin după, să nu mai aibă posibilitatea ca să… au îndatorat Casa de Cultură, ca să mă explic cel mai bine, ca noi care rămânem să nu mai putem plăti, mă-nțelegeți? Datoria este, cred… de 100.000 euro! De unde să plătesc eu? E foarte greu să strângi la Casa de Cultură… S-au făcut contracte ca s-o ducă de râpă, au încheiat contracte cu doi lei… de euro, metru pătrat! Pe care le-a încheiat el, ca director, în ultima lui săptămână în funcție, pe o perioadă de încă cinci ani de zile! Mie-mi pare rău de Pîrvu, dar nu că e vinovat… e super-vinovat! Eu nu acuz pe nimeni! Avocații… Eu sunt corect, n-am treabă, mi-e coleg, dar v-am spus ce se întâmplă. Ce tupeu! Adică, pleci și-n ultima săptămână le faci contracte pe încă cinci ani! 2 euro pe metru pătrat… Ce gest! Vă dați seama… Cu datoria ne-ajută și Bucureștiul, trebuie s-o plătim că n-ai cum… E către Primăria Râmnicu Vâlcea! Nu s-a făcut cu Mircia Gutău, nu e implicat el… s-a făcut cu Gigi Matei care e, săracul, nu pot să mă mai iau de el că e bolnav… Ca să-i explic: «Bă, tu știi ce-ai făcut?!» Dar era clica lor aici: Pîrvu stropea Zăvoiul și-au încercat ei niște chestii și cu încă o… cineva, alți patroni… nu vă dau numele acum, dar o sa iasă între timp. El (Pîrvu, n.red) trebuia să anunțe Consiliul de Administrație: «Bă, uite ce s-a-ntâmplat, uite ce-am făcut eu la Casă» El n-a spus nimănui nimic de trei ani de zile! Erau intervenții mari și pe la București. Când am vorbit cu toți președinții de mari confederații m-au înțeles că acolo e ceva necurat și au hotărât și l-au schimbat. Altfel nu-l mai dădeam afară de acolo, ziceai că e privat! Fără probleme, vă dau toate documentele, vă dau și contractele ca să le vedeți…”
Contactat telefonic pentru un punct de vedere, Constantin Pîrvu s-a limitat să declare: „Nu pot și nici nu am ce să comentez atâta vreme cât este un proces pe rol în acest sens!”