Acord politic pentru oameni şi pentru dezvoltarea judeţului şi a municipiului Râmnicu Vâlcea!


Luni, 10 august 2020, s-a semnat acordul politic de colaborare între organizaţiile județene PSD Vâlcea şi PER Vâlcea. Acest acord presupune susţinerea reciprocă a celor două formațiuni politice, în perspectiva alegerilor locale din 27 septembrie 2020.
Prin acest acord, candidatul PSD la funcţia de PREȘEDINTE al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, va fi susţinut de organizaţia PER Vâlcea, iar organizaţia PSD Vâlcea va susţine candidature lui Mircia Gutău pentru funcţia de PRIMAR al municipiului Râmnicu Vâlcea.
Acordul politic conţine o serie de precizări privind acţiunile de campanie, participarea la diverse evenimente, dar și strategii de acţiune internă, stabilite punctual. La evenimentul de semnare a acordului politic au participat membri şi aleşi publici ai celor două partide.
• Biroul de Presă al PSD Vâlcea